Caraş-Severin, Romania

LUPAC – Formația din Lupac a pierdut pe teren propriu, scor 1-4, jocul cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, în prima etapă din play-out! Unicul gol al Voinței a fost înscris de Urdea, iar Danci a ratat o lovitură de la 11 metri!

Chiar dacă scorul este unul destul de mare, antrenorul Enășescu a explicat faptul că doar neșansa și lipsa de luciditate din fața porții au făcut ca echipa sa să nu obțină niciun punct din această întâlnire.

„Pare greu de explicat. În momentul în care domini meciul categoric, echipa oaspete s-a apărat doar în jumătatea proprie, ratezi foarte multe ocazii și ratezi și un penalty, fotbalul te pedepsește. Cred că explicația cea mai clară este lipsa de luciditate în fața porții. Am suferit la finalizare. Echipa a arătat în permanență că vrea să câștige jocul, iar la orice nesinscronizare sau greșeală personală făcută de jucătorii noștri, adversarii ne-au taxat. Cine a fost la joc a văzut că ne-am dorit foarte mult să-l câștigăm, dar cred că am avut ghinion. Noi am făcut meciuri bune acasă și am înscris de multe ori, dar acum nu a ieșit cum ne-am fi dorit. În concluzie, atitudinea echipei a fost bună și poate neșansa a făcut ca să nu obținem niciun punct din acest meci. Sunt convins că în etapa viitoare vom avea șansa să înscriem și să ne recuperăm punctele. Repet, jocul a fost unul bun, l-am controlat și am dominat adversarul total. Viitorul a venit doar să se apere, sperând la un punct și până la urmă le-a câștigat pe toate trei!”, a declarat antrenorul Adrian Enășescu.

Lupac: Petruț, Banac, Săndescu, Giurică, Marcu, Kawagoe, Danci, Cega, Jinga, Urdea și Avramovici.

„Croații” sunt pe locul secund în play-out, cu 27 de puncte și vor juca în etapa a doua pe teren străin, pe 8 aprilie, cu CSM Jiul Petroșani.

JCS-Ștefan Moraru