Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre 488 din 521 de elevi de clasa a XIII-a din judeţ care n-au mai ajuns la examen!

Datele comunicate, azi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean după prima probă a simulării examenului naţional de Bacalaureat 2023 au depăşit, fără doar şi poate, cele mai optimiste aşteptări. Nu referitor la rezultate, acestea urmând a fi anunţate de abia în 6 aprilie, ci în ceea ce priveşte prezenţa. Sau, mai curând, absenţa, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Astfel, din 2.032 de elevi înscrişi, s-au prezentat în vederea susţinerii probei scrise la Limba şi literatura română doar 1.392, ceea ce reprezintă un procentaj de 68,5%. Elevii de-a XII-a s-au dovedit a fi mai conştiincioşi decât colegii lor dintr-a XIII-a. Dacă primii au venit la examen în proporţie de 90%, mai precis 1.359 din 1.511 înscrişi, în cazul celor din urmă procentul a fost de 6,33%, în condiţiile în care din totalul celor 521 înscrişi au fost prezenţi doar 33.

Marți e programată a avea loc proba obligatorie a profilului, miercuri proba la alegere a profilului şi specializării, pentru ca joi, 30 martie, sesiunea să se încheie cu proba la Limba şi literatura maternă în cazul elevilor aparţinând minorităţilor.

JCS-Walter Fleck