Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Oamenii legii au trecut sâmbătă pragul a patru societăți comerciale, verificările soldându-se cu 4 dosare penale, cea mai mare captură cantitate de haine presupuse contrafăcute, care erau scoase la vânzare, fiind ridicată dintr-o piață!

Bunurile despre care Poliția spune că sunt contrafăcute ar valora undeva peste 31.000 de lei. „În continuarea activităților pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul comerțului cu mărfuri, sâmbătă, 11 martie, polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au efectuat verificări la alte 4 societăți comerciale din municipiul Reșița, cu privire la respectarea legislației în domeniul caselor de marcat și a proprietății intelectuale. În urma controalelor au fost ridicate în vederea confiscării 214 articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 31.000 de lei, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 de lei și întocmite 4 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă înregistrată sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază titularul mărcii înregistrate!“, informează Poliția județului.

Potrivit autorității, cu prilejul controalelor făcute într-o piață din municipiul Reșița au fost descoperite 189 articole de îmbrăcăminte, de diferite mărci, expuse spre vânzare către populație, susceptibile a fi contrafăcute. Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

O acțiune similară a avut loc și în alte zone din județ, la mijlocul acestei săptămâni. Au fost ridicate mărfuri în valoare de 30.000 de lei și au fost aplicate amenzi de 4.500 de lei într-o singură zi. Polițiștii au verificat cum stau lucrurile cu casele de marcat și dacă hainele scoase la vânzare sunt sau nu originale.

Oamenii legii au dat exemplul unei societăți comerciale din municipiul Caransebeș unde, în urma controlului, „au fost descoperite 119 articole de îmbrăcăminte, de diferite mărci, expuse spre vânzare către populație, susceptibile a fi contrafăcute. Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările. Acțiunile polițiștilor pentru verificarea legalității activităților de comerț continuă și în perioada următoare!“, ne asigură IPJCS.

JCS-A.M.