CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic vorbește despre un nou pas pe care-l face programul guvernamental „Sprijin pentru România“, în favoarea celor cu venituri mici!
Cardurile pentru alimente și mese calde a 2,4 milioane de români au fost alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Măsura este parte a programului „Sprijin pentru România“, lansat de guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, pentru cei vulnerabili. Aproape 600 de milioane de lei au fost virate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor, pentru alimentarea cardurilor sociale cu prima tranșă din acest an.
Potrivit oficialului, în 2023, se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, pentru persoane aflate în situații de vulnerabilitate. În cursul anului trecut, cei eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei.
Anul acesta, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde: pensionarii și persoanele – copii și adulți – cu venituri proprii realizate lunar mai mici sau egale cu 1.700 de lei; familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere cu venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei; familiile monoparentale cu venituri pe membru de cel mult 675 de lei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social; persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare, a mai precizat liberalul cărășean.
JCS-T.K.