REŞIŢA – „Cu un pic de ajutor de la sistem, cred că dacă ne pornim, nu ne mai oprim!”, crede antreprenorul și omul de televiziune originar din Reşiţa. Asta deoarece oraşul are un mare potenţial, dat de zona geografică în care se află şi de forţa de muncă de care dispune!
Afirmă cu siguranţă că partea de turism e fantastică, întrucât se convinge în fiecare vară când vizitează lacurile din zonă şi prietenii îl întreabă dacă fotografiile pe care le postează au fost făcute în România. Mulţi dintre oamenii locului însă s-au „dezocupat” şi vor trebui să se ocupe cu ceva pentru că nu vor putea trăi mereu aşa. A spus-o cu prilejul întâlnirii cu tinerii reşiţeni, desfăşurată vineri în cadrul proietului „Youngpreneur” iniţiat de un alt reşițean, Cristian Oneţiu.
„Nu suntem aici ca să dezvoltăm antreprenoriatul, ci ca să-i ajutăm pe tineri să sară unele etape. Cu atâta online, ei cred că a fi antreprenor înseamnă să-ţi deschizi o «academie» care te învaţă să faci bani repede şi apoi să-ţi iei o maşină scumpă. Cel puţin ăsta e trendul la Bucureşti. Aş vrea să-i scot din povestea asta şi să le explic că a fi antreprenor înseamnă cu totul altceva. Primul pas este să nu-ţi iei maşină scumpă din primii tăi bani.”, afirmă un antreprenor cu aproape 50 de angajaţi, trecut prin anumite lucruri pe banii şi timpul său şi care îşi doreşte să-i înveţe pe tineri să nu repete greşelile sale.
Mare parte din workshop-ul său de public speaking a fost oferit gratis tinerilor reşiţeni, Dani răspunzând astfel provocării pe care Cristi Oneţiu a lansat-o tinerilor prezenţi la întâlnirea cu el de luna trecută. Concret, i-a provocat să filmeze, să posteze şi să-i dea tag lui Dani Oţil, care astfel să fie „invitat” la Reşiţa. „Fac asta cel puţin o dată pe lună în ţară şi aşteptam această invitaţie de ceva timp. Cred că am învăţat multe lucruri pe băncile şcolii în acest oraş şi mare parte din cultura mea de bază îşi are obârşia aici. Vreau să dau ceva înapoi. Rup o părticică din cursul meu de public speaking şi încerc să-i fac pe tineri să treacă mai repede peste tracul situaţiilor când trebuie să vorbească în faţa altora. Întrucât Reşiţa are tineri deştepţi care prind repede, îi învăţ pe repede-nainte câteva mecanisme cu care să poată exersa. Nu înseamnă că toţi ies de la workshop-ul meu antreprenori, dar ceea le spun le va folosi chiar în perioada următoare, când vor fi în sesiune sau vor trebui să prezinte un proiect la şcoală.”, a mai spus Dani.
Experienţa i-a dovedit că, cu cât cei prezenţi sunt mai tineri, cu atât cursul devine mai interactiv. În decembrie, a avut o surpriză plăcută lucrând cu liceeni care au creat cea mai frumoasă interacţiune din ultimii zece ani. Faţă de adulţi, au pus întrebări foarte coerente şi frumoase prin care dovedeau că vroiau să înveţe. Sunt aşteptările pe care Dani Oţil le are şi de la tinerii reşiţeni, întrucât îi place să discute practic într-un curs interactiv, în care tinerii trebuie să ia notiţe, să răspundă la întrebări, iar la final o să se şi joace serios.
„Fiecare face propriile greşeli, eu le pot spune ce-am greşit eu, iar ei să bage la ureche. După care probabil se vor informa şi de la alţii. Nu cred că am făcut multe greşeli pentru că eram angajat din ‘98 şi m-am apucat de antreprenoriat în 2010, iar mult mai tâziu am avut şi angajaţi. Cred că am fost suficient de mult timp angajat şi coleg încât să nu fi greşit de multe ori.”, a încheiat Dani, arătându-se deschis să răspundă altor invitaţii de a dialoga cu tinerii reşiţeni.
JCS-Ionel Ivaşcu