REȘIȚA – Fotbaliștii pregătiți de Mircea Manu au reluat pregătirile la baza Gloria! Cărășenii se vor antrena pe perioada iernii pe plan local, pe stadionul Gloria sau vor închiria un balon cu iarbă sintetică. De la Ezeriș au plecat trei jucători, au venit alți patru și conducerea speră să mai legitimeze încă doi fotbaliști!
„Ne-am reunit pe stadionul Gloria și am efectuat un antrenament, o mișcare de acomodare la efort. Nu am intrat prea mult pe teren, nu am vrut să-l solicităm pentru că este destul de moale. La primul antrenament din acest an au fost prezenți 18 jucători, iar câțiva au absentat motivat. Unii dintre ei au avut examene la facultate, iar alții au fost la locul de muncă. Ciurea are o problemă medicală și va lipsi de la pregătire, Zamfir este cu facultatea, Mărgan și Derbac au fost la serviciu, la Caransebeș, iar Dumitru încă nu este refăcut 100%. La capitolul plecări aș putea spune că avem trei jucători de care ne-am despărțit, Nicu Popescu a plecat la Hațeg, Marius Călin la Periam și Popa Christian probabil la Ocna. Au venit la noi Cîrlugea de la Mundo, Miroslav Veca de la CSM Reșița, Igor Burcan de la Nera Bozovici și Bogdan Geangălă de la Viitorul Șimian. Urmează să mai vină încă doi jucători și ne vom hotărî în săptămânile acestea dacă vor rămâne la echipă. În funcție de condițiile terenului ne vom antrena pe plan local, nu vom merge într-un cantonament. Vom face trei sau patru antrenamente pe săptămână și vom juca câteva partide de pregătire. Dacă vremea nu ne va permite, probabil vom merge și la un teren sintetic, vom închiria un balon, deoarece infrastructura sportivă din Reșița este precară, ca să nu spunem la pământ. Avem stabilite meciuri amicale cu Oravița, Magica Balta Caransebeș, CSC Ghiroda U19, Nera Bozovici și așteptăm să găsim un adversar pentru data de 3 martie. Probabil vom juca un ultim amical cu o echipă din județul Timiș. Am prefera să jucăm în deplasare ultimul meci de pregătire, deoarece prima etapă o să fie pe teren străin, la Gilortul Târgu Cărbunești. Obiectivul a rămas același ca cel de la începutul campionatului. Noi ne dorim să jucăm un fotbal frumos, vrem să ne bucurăm de fotbal și să obținem cât putem din fiecare partidă. Ne dorim să ne salvăm de la retrogradare pe teren, iar dacă nu se va putea, nu va fi nicio problemă. Obiectivul este să joace copiii și să facem o figură frumoasă. Vom vedea la sfârșitul campionatului pe ce loc ne vom afla.”, a declarat Cristian Șodâncă, directorul sportiv al Progresului Ezeriș.
Formația pregătită de Mircea Manu se află pe locul 8, cu 9 puncte și se va lupta pentru evitarea retrogradării cel mai probabil cu Retezatul Hațeg (9 puncte), Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 (8 puncte) și Armata Aurul Brad (5 puncte).
JCS-Ștefan Moraru