CARANSEBEȘ – Pe un soare cu dinți, nesperat de mulți caransebeșeni au venit de 1 Decembrie în centrul municipiului pentru a asista la ceremoniile dedicate zilei naționale!
În costume populare sau cu stegulețe tricolore, caransebeșenii au ascultat slujba oficiată în Catedrală de episcopul Lucian și alocuțiunile oficialităților, dar au și îndurat frigul pentru a-i vedea defilând pe militarii din dispozitivul de onoare.
„Am lăsat în urmă toată vrajba politică, faptul că suntem toți aici, în opinia mea, este tot patriotism, iar Caransebeșul este patria noastră. Și dacă tot vorbim de patriotism, astăzi o să evidențiez două personalități care recent au primit titlul de cetățean de onoare, culturistul Dorian Armaș și decanul de vârstă al Consiliului Local, Valentin Dascălu, fost viceprimar, cărora astăzi le decernez diplomele de cetățean de onoare. Vă doresc La mulți ani, La mulți și țării noastre!”, a spus, printre altele, primarul Felix Borcean.
S-au depus apoi flori atât la statuia episcopului Miron Cristea, cât și la Crucea Identității Naționale, iar tradiția a cerut de 1 Decembrie muzică populară și o fasole cu cârnați, udată cu vin și țuică, toate puse la dispoziție caransebeșenilor de administrația locală.
JCS-R.M.