REŞIŢA – „A vedea în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo e cu totul altceva”, spunea cândva sculptorul secolului XX, căruia Marius Bodochi îi dă glas în spectacolul „Brâncuşi, dragostea mea”. Acompaniată la pian de Adriana Alexandru, actriţa Claudia Motea dă viaţă câtorva dintre muzele artistului într-un spectacol jucat în cadrul Festivalului „New Wave”!
„Nu-L putem ajunge niciodată pe Dumnezeu, dar e important curajul de-a călători spre El”, spune artistul căruia îi place să creadă că Divinitatea rămâne în opera sa. „E greu să te pui în starea de face lucrurile. Trebuie să încerci să urci foarte sus dacă vrei să vezi foarte departe. A vedea în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo e cu totul altceva. Sculpturile mele sunt fecioarele mele, le gătesc ca de nuntă. O sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a-l vindeca pe cel care-o priveşte”, se aud cuvintele lui Brâncuşi.
Pe domnișoara Pogany o întâlnea în 1909, la o cafenea din Paris, pentru ca, patru ani mai târziu să aibă America la picioare. „Portret cu o identitate unică, ce degajă o vrajă unică”, au scris ziarele vremii. Miliţa Pătraşcu, cea mai mare portretistă ce se trage din Bogdan Petriceicu Haşdeu, s-a-ndrăgostit de Brâncuşi de cum i-a călcat în atelier, mai apoi suportându-i toanele, capriciile şi… femeile. Maria Tănase e singura căreia nu i-a cioplit nimic artistul care-a făcut piatra să cânte pentru omenire.
„Zborul, ce fericire. Am căutat în viaţa mea esenţa zborului, am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Toate cele 29 de păsări al mele zboară. Ce rămâne din noi în amintirea celorlalţi? Amintirea ochilor şi privirea cu care ne-am revelat dragostea pentru oameni. Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult. Nici nu vă puteţi da seama de ceea ce vă las eu”, sună cuvintele pe care artistul le-a lăsat testament.
Brâncuşi a vrut să doneze statului român cele 144 de opere ale sale. Statul le-a refuzat pentru că le-a considerat decadente. Au semnat decretul George Călinescu, Mihail Sadoveanu şi Alexandru Graur. Apoi a donat operele sale statului francez şi a trebuit să capete cetăţenie franceză, pentru că Franţa nu putea primi o donaţie de la un cetăţean străin. „Această tristeţe a dus-o până la sfârşitul vieţii. Dragul meu Constantin, să ştii că şi cu Enescu statul român s-a purtat la fel de urât”, spune cu amărăciune Cella Delavrancea. Acum statul român îl vrea pe Brâncuşi…
JCS-Ionel Ivaşcu
