Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Tinerii luptători reșițeni au reușit să câștige două medalii la Campionatul Național de lupte libere U17, care s-a desfășurat în perioada 11-13 noiembrie, la Odorheiu Secuiesc! S-au remarcat Ionela Câmpean, care a devenit campioană națională, și Brian Techerean, medaliat cu bronz!

„Sportivii reșițeni au participat la Campionatul Național de lupte libere, lupte greco-romane și lupte feminine și în final au reușit să câștige două medalii. La această competiție au participat peste 400 de sportivi din țară și ne bucurăm că luptătoarea Ionela Câmpean, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Reșița, a devenit campioană națională la categoria 46 de kg. La băieți, Brian Techerean, la categoria 110 kg, a obținut medalia de bronz. Pentru Brian este o medalie muncită, el a participat cu dispensă de vârstă, iar la această categorie va mai putea participa încă doi ani. Iasmina Golea, la categoria 61 de kg, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Reșița, s-a clasat pe locul IV. A pierdut la cinci secunde medalia de bronz. Felicit sportivii, antrenorii, dar aș dori să le mulțumesc și directorilor de club care ne-au susținut necondiționat. Mă refer aici la directorul Rusalin Fîc, de la CSM Reșița și la directorul Robert Nosal, de la CSȘ Reșița. Săptămâna viitoare vom participa la Campionatul European U23, ce se va desfășura la Cluj-Napoca. Printre sportivii care vor participa la această competiție se vor număra Eric Loidl, Tania Adam, Andrei Bărbulescu, Cristian Orbu, Gabriel Gălușcă și Casian Zolei. Obiectivul este să câștigăm cât mai multe medalii pentru Reșița și le doresc succes sportivilor”, a declarat antrenorul Florin Dință.

Luptătorii reșițeni sunt antrenați de Adrian Dacica, Florin Dință și Andrei Franț.

JCS-Ștefan Moraru