LUPAC – AFC Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 14, acasă, formația CS Armata Aurul Brad! Echipa lui Dobre vrea neapărat cele trei puncte, pentru a putea urca în clasament. Lupacul este pe 6, cu 17 puncte, în timp ce Aurul Brad este codașa seriei, cu doar 2 puncte!
„Din păcate, avem câțiva băieți cu probleme medicale. Aici mă refer la Amara, Banac, dar mă bucur că și-a revenit Takenori. De săptămâna trecută a intrat în programul normal al antrenamentelor și mai are nevoie de puțină pregătire fizică. Cred că ușor-ușor își va reveni complet. Legat de meci, vom aborda acest joc la victorie, la fel ca toate pe toate celelalte de până acum. Sperăm că vom obține cele trei puncte pentru a rămâne în lupta pentru play-off. Nu mi s-a fixat vreun obiectiv, dar ne dorim să ne clasăm cât mai sus. Personal, aș dori să prindem play-off-ul. Cu toții ne dorim să câștigăm fiecare meci, iar apoi vom trage linie și vom vedea unde suntem în clasament. Cred că suntem capabili să ne clasăm în primele șase, ca să ne calificăm în play-off. Nu ne gândim neapărat la eventualele transferuri în iarnă, ne dorim să-i îmbunătățim pe fotbaliștii pe care-i avem la dispoziție. Am făcut și antrenamente de individualizare și consider că lotul pe care-l am la dispoziție este unul bun și vrem împreună să ne dezvoltăm mai mult. Vrem să devenim foarte buni și dorința pe care o afișează băieții la antrenamente îmi dă speranțe”, a declarat antrenorul Lucian Dobre.
JCS-Ștefan Moraru