CARANSEBEŞ – În perioada 31 octombrie – 18 noiembrie 2022, SPEEH HIDROELECTRICA va efectua lucrări de mentenanță la polderul Zervești, intervenții ce necesită golirea lacului de acumulare. Ca urmare, pe perioada acestor lucrări sursa de apa folosită de AquaCaraș SA pentru a alimenta Caransebeșul va fi râul Sebeș!
„Procesul de tratare nu va suferi modificări, asigurându-se pe toată perioada potabilitatea apei distribuite din rețea. Laboratorul AquaCaraș SA va preleva periodic probe din apa distribuită, pentru a verifica calitatea acesteia, astfel încât să nu existe niciun risc pentru populație. Totuși, este posibil ca în cazul unor ploi abundente să apară modificări ale parametrilor de culoare și turbiditate la apa distribuită. Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere! Pentru informații, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central AquaCaraș la nr. de telefon: 0255 215643 și 0766 341 274 sau la Punctul de Lucru Caransebeș: 0722 333 735“, informează AquaCaraş.
JCS-L.A.