REȘIȚA – Se va întâmpla în serile de vineri și duminică, de la ora 19, atunci când se joacă cea mai nouă premieră a Teatrului de Vest. O spumoasă comedie de situație regizată de Camelia Ghinea, care-i aduce în fața publicului pe Ioana Dobrea, Cezara Crețu, Andrada Samoilă, Alexandru Moldovan și Alin Turcu, ultimul făcându-și debutul la teatrul reșițean!
Actori tineri și cu mult har, pe care regizoarea îi apreciază la superlativ, la fel ca pe oamenii inimoși din spatele scenei, care rămân fără aplauze pentru că munca lor nu se vede, dar care se implică exemplar în reușita fiecărui spectacol.
Comedia e plină de energie datorită acestor actori tineri pentru care spectacolul e un tur de forță. Nici n-ar putea fi altfel, de vreme ce au repetat dând totul pentru personajele lor și au fost nopți când n-au putut dormi pentru ca a doua zi să vină cu idei noi. E drept că s-au distrat de minune la repetiții, atunci când au râs unii de alții pentru că nu se puteau abține. Distracție serioasă însă, bine lucrată și cu detaliile puse la punct cu rigoare matematică de regizoarea purtând pe umeri 35 de ani de teatru și care, la rându-i, dă totul. „Nu mă așteptam să montez un spectacol pentru adulți până când directorul teatrului mi-a spus să mă gândesc la asta. Nu mă hotăram asupra titlului până când o vecină m-a întrebat: «Doamna Camelia, noi nu mai râdem la teatru?». Atunci mi-am zis că trebuie să fac o comedie”, vorbește Camelia Ghinea despre spectacolul pe care-l asemuiește unei sticle de șampanie din care se îmbată toată lumea.
Personajul principal e un arhitect faimos din Paris, un Don Juan al zilelor noastre, care are trei logodnice. De aici rezultă harababura a cărei finalitate publicul o poate vedea urmărind spectacolul. „Sper ca publicul să fie alături de noi cu energie pozitivă, pentru că avem nevoie de asta. Colegilor mei tineri, talentați, frumoși le doresc să întâlnească regizori care să știe ce să le ceară, pentru că ei au de unde da. I-am urmărit și-n alte spectacole în care au fost fantastici. Le mulțumesc pentru încredere și susținere, pentru zâmbetul cu care au venit la repetiții”, a încheiat Camelia Ghinea.
Debutantul Alin Turcu remarcă mediul de lucru creativ și libertatea primită pentru ca, alături de colegii săi, să poată juca farsa lui Marc Camoletti. Pentru Ioana Dobrea, personajul pe care-l joacă a fost o provocare. Motiv pentru care se bucură atât pentru că a primit acest rol, dar mai ales pentru susținerea de care a avut parte. Alexandru Moldovan îl interpretează pe Bernard, personaj foarte diferit de cele jucate până acum. Sub îndrumarea doamnei Ghinea, crede c-a reușit să-l ducă într-o zonă de confort cu el însuși pentru a-l putea duce la bun sfârșit. Spectacolul e inedit și pentru Cezara Crețu. După debutul cu un rol într-o dramă, comedia a fost ceva foarte nou pentru Cezara, întrucât a putut da frâu liber la tot sub susținerea regizoarei pe care colega sa, Andrada Samoilă, o consideră supraom. Asta pentru că a lucrat impecabil un spectacol de copii și unul pentru adulți, a jucat, a organizat, a regizat. Camelia Ghinea a dat tot ce are mai bun, actorii au simțit asta și au încercat să-i urmeze exemplul. Asta i-a dat Andradei o mare încredere de sine, care scăzuse în ultimul timp. Ce-a ieșit? Publicul se poate convinge odată cu aterizarea stewardeselor.
JCS-Ionel Ivașcu