Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În urma tragerii la sorți de vineri, 16 septembrie, CSM Reșița va aduce în Valea Domanului pe CS Mioveni, o formație de Liga 1!

Dacă CSM Reșița merge perfect în campionat, lucrurile stau invers la viitoarea adversară din play-off-ul Cupei. CS Mioveni trece printr-o perioadă mai puțin bună, a schimbat recent antrenorul și este pe locul 15 în Liga 1.

„Am căzut cu CS Mioveni și în perioada următoare vom vedea când se va desfășura acest joc. Totuși, în acest moment gândul meu este strict la meciul cu Pecica și apoi la cel de la Ineu din campionat. Încerc să-i țin concentrați pe băieți pentru aceste meciuri din Liga 3. Dreptul fiecăruia dintre noi este să sperăm, vrem să ne calificăm mai departe în Cupă, dar trebuie să fim conștienți că totuși jucăm cu o echipă de Liga 1. CS Mioveni are un antrenor nou care a schimbat sistemul de joc, dinamica jocului. Până la meciul cu Mioveni mai este timp și ne vom concentra pe meciurile de campionat. Au fost surprize și vor mai fi, deci putem spera și la o calificare mai departe în Cupă. Încerc să-i țin pe jucători cu picioarele pe pământ, avem un început de campionat foarte bun și trebuie să abordăm fiecare meci foarte serios. Pecica are jucători cu experiență, dar și tineri de la academia celor de la UTA Arad. Sunt sigur că dacă vom rămâne concentrați, vom câștiga și acest meci. Ne dorim să câștigăm următoarele jocuri din campionat, iar apoi vom încerca să facem o figură frumoasă și în Cupă. Avem tot dreptul să sperăm și vom încerca să facem surpriza. Nu avem un secret pentru forma bună, la echipă există o seriozitate maximă, avem o organizare foarte bună și acordăm atenție sporită tuturor adversarilor pe care-i întâlnim”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul CSM Reșița.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea