REȘIȚA – În această dimineață, în jurul orei 5.00, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat despre sustragerea unui autoturism parcat pe o stradă din cartierul Govândari, din municipiul Reșița!
„Imediat după sesizare, au fost dispuse măsurile specifice și au fost instituite filtre rutiere pe drumurile publice, iar în aproximativ 20 de minute autoturismul reclamat ca fiind sustras a fost depistat de polițiști de la Poliția Orașului Bocșa, pe DN 58B, în localitatea Bocșa. Întrucât bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, aceștia au pornit în urmărirea autoturismului, fiind oprit după aproximativ un kilometru. La volanul mașinii a fost identificat un bărbat de 35 de ani din Reșița, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Din verificările efectuate s-a stabilit că în această dimineață, bărbatul în cauză ar fi sustras un portofel conținând o sumă de bani și cheile de la autoturismul în cauză dintr-un alt autoturism aparținând aceleiași persoane vătămate“, relatează Poliția județului.
Protagonistul incidentului a fost preluat de Poliția Municipiului Reșița pentru continuarea cercetărilor, urmând să fie întocmit dosar penal și dispuse măsuri legale ce se impun, sub coordonarea unui procuror, ne asigură IPJ CS.
JCS-A.M.