MOLDOVA NOUĂ – Administrația locală estima că investitorii turci vor mai avea de lucru încă doi ani pentru hârtii și infrastructură, după alți doi ani și jumătate de muncă intensă pentru obținerea noii licențe pe 20 de ani. Și vor exploata de două ori și jumătate mai mult decât s-a exploatat în vremurile bune, dinainte de `89, iar orașul din Clisură va fi principalul beneficiar al redevenței!
„Toată chestiunea aceasta înseamnă redevență de 50% pentru oraș – sper să nu se schimbe legea –, 30% pentru Consiliul Județean și 20% pentru Statul Român. Iar în cifre absolute, nici nu vreau să mă gândesc. Vreau să vă spun că se va dezvolta Moldova Nouă în ritm mai accelerat decât s-a dezvoltat până în `89“, a precizat Ion Chisăliță, primarul orașului, care a subliniat faptul că minereul existent la Moldova Nouă va fi tot mai căutat pe piață, începând să valoreze tot mai mult și să fie tot mai folosit în tehnologia modernă.
Reînceperea activității din Clisură înseamnă investiții de peste 200 de milioane de euro, dar și cel puțin 1.000 de locuri de muncă. Cei de la CupruMold Mining au adus aminte de cele mai recent create dintre acestea: „Lucrăm într-o industrie în care activitățile economice locale sunt influențate direct de dinamica pe care o are compania noastră. Tocmai de aceea ne bucurăm de fiecare dată când putem să contribuim la generarea de noi locuri de muncă, în cazul acesta fiind vorba despre primele 12 posturi pentru servicii de pază și protecție. Investim în Moldova Nouă, protejând și securizând situl minier!“.
Investitorii turci promit să pună accent pe munca în echipă, pe monitorizarea continuă a celor mai importanți parametri, pentru intervenția imediată și eficientă în cazul unor avarii, care să asigure o exploatare cupriferă sigură, eficientă și sustenabilă: „Suntem onorați să punem umărul la tehnologizarea domeniului, prin inovații care fac munca minerilor mai ușoară și sigură, iar exploatările mai eficiente. (…) Proiectul minier de la Moldova Nouă va crea locuri de muncă, directe și indirecte, pe toată perioada operării, aducând contribuții semnificative la bugetele locale și la bugetul de stat, ducând la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea economică a acestei zone. CupruMold își dorește să susțină această evoluție socio-economică pentru cel puțin 30 de ani“.
În luna iulie, societatea a inițiat demersurile de obținere a avizelor și acordurilor necesare pentru demararea lucrărilor de cercetare geologică la Moldova Nouă, lucrând totodată îndeaproape cu autoritățile locale și regionale, pentru ca investițiile locale să-și atingă potențialul maxim în ceea ce privește impactul socio-economic. Totodată, compania „elaborează un program de monitorizare a mediului bazat pe cerințele legale din domeniu, axat pe riscurile specifice ale regiunii de exploatare și optimizat prin opiniile reprezentanților autorităților de resort. Programul va fi aliniat la cele mai bune practici internaționale din industria minieră, rezultatele urmând să fie prezentate public, în mod transparent. (…) Declinul demografic și migrația au afectat orașul Moldova Nouă de-a lungul timpului, iar închiderea activității miniere le-a luat celor mai multe familii orice șansă la o viață decentă aici. Revitalizarea comunităților locale depinde de felul în care fiecare dintre noi contribuie la o dezvoltare durabilă sănătoasă. CupruMold se implică prin investiții sustenabile și generarea de noi locuri de muncă, manifestând un interes aparte pentru zona de educație, profesionalizare și mediu“.
Mai mult decât atât, investitorii din Clisură au concluzionat cu optimism că „Banatul a avut și are capacitatea și resursele de a participa la dezvoltarea economiei naționale, iar extragerea minereurilor de cupru de la Moldova Nouă a fost întotdeauna unul dintre pilonii importanți în acest sens“.
JCS-Antoniu Mocanu