Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – A declarat medicul Cosmin Librimir, proaspăt numit în funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență Reșița, care promite să încerce să vindece unitatea pe care o conduce!

Necesitatea schimbării managementului SJUR a fost una evidentă, luând în calcul rostogolirea arieratelor, și devenise un subiect nelipsit al ședințelor Consiliului Județean. Iar întrebările, contradictorii, erau de ce n-o schimbă președintele CJ pe Alina Stancovici sau… de ce s-o schimbe? Consilierul Ioan Crina sublinia situația financiară dezastruoasă, remarca faptul că s-a interesat personal și a văzut chiar câteva hârtii vizavi de asta. Iar Romeo Dunca, președintele CJ, a răspuns de fiecare dată că, deocamdată, nu a găsit pe nimeni mai bun decât Alina Stancovici.

Totuși, așa cum știți, Alina Stancovici a fost demisă, în locul său fiind numit medicul Cosmin Librimir. De această dată, însă, pentru consilierul Crina, problemele spitalului n-au mai fost de natură economică, ci medicală, că Librimir a mai fost manager, că n-a auzit, dar a auzit totuși despre dânsul: „Domnul Librimir este cel care a fost director medical. Păi acolo problemele sunt de partea medicală, nu de management, părerea mea. Și domnul ăsta, Librimir, eu nu-l cunosc, n-am auzit despre dânsul, am auzit că-n ultimele șase luni de mandat, vreo două luni n-a fost“. Și i-a cerut președintelui să-și asume, inclusiv responsabilitatea personală financiară dacă lucrurile nu vor merge bine la spital.

Într-o pledoarie pe o rețea de socializare, medicul Librimir a ținut să explice de ce a acceptat o asemenea povară tulburătoare de liniște: „Trăim prin ceea ce lăsăm în urmă! Ținând cont de schimbările care au avut loc în ultima perioadă, mulți cunoscuți m-au întrebat de ce am acceptat să fiu manager! Îmi lipseau problemele și liniștea? Nu, chiar aveam nevoie de liniște, dar am considerat că trebuie să încerc să îndrept lucrurile, atât cât poate un om, mai mult de jumătate din viața mea fiind alături de pacienți! Am avut frământări la această propunere, dar sprijinul moral al soției mele și al multor colegi și cunoscuți, m-au făcut să accept. Nu voi spune ce a făcut sau nu a făcut conducerea anterioară, nefiind în măsură să judec pe nimeni. Odată cu această funcție, am intrat și aici cu jurământul lui Hipocrate deasupra capului, acum fiind răspunzător nu doar pentru pacientul pe care îl tratez, fiind răspunzător pentru toți! Poate nu mă vedeți îmbrăcat la 4 ace, dar port pe mine haina nobilă a moralității, înainte de a fi medic sau manager sunt un om la fel ca și voi! De la început am primit susținere morală din partea colegilor și a multor oameni, unii pe care nici nu îi cunosc, probabil mi-au fost pacienți. Voi pune accent pe colaborare și comunicare între mine și personalul medical sau serviciile din cadrul spitalului. Doar împreună putem identifica cât mai corect problemele și rezolvarea acestora cât mai mult posibil. Asemenea am găsit o bună colaborare și înțelegere la Prefectură, Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, și mulți alții din diferite instituții. Probabil se datorează faptului că sunt deschis colaborării în interesul instituției pe care voi încerca să o vindec atât cât îmi stă în putință. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a îndrepta lucrurile. Nu sunt un adept al laurilor gloriei sau al vanității, mulțumirea mea profesională și interioară fiind pacientul care pleacă pe poarta spitalului sănătos! Port și onoarea de a fi cadru didactic și o voi face în continuare în timpul meu liber, fără a afecta îndatoririle de manager! Sunt dator să împărtășesc experiența mea viitorilor medici care vă vor trata pe dumneavoastră! În același timp, învăț alături de ei și îmi reînnoiesc cunoștințele medicale, medicina avansând continuu! Faptul că lucrez asupra mea, la dezvoltarea mea profesională, cred că este un motiv de mândrie, nicidecum de ură sau poate invidie! Mă consult cu multă lume, nimeni nu s-a născut învățat, tocmai de aceea consider că buna colaborare nu poate fi decât benefică. Chiar sunt deschis la ajutor, opinii sau sfaturi din partea dumneavoastră, oricine ați fi, pe care cu siguranță le voi analiza și voi ține cont, lucru care este posibil să îl regăsiți la un moment dat în deciziile mele ca manager“.

JCS-Antoniu Mocanu