CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu, care apreciază declarația ministrului Sănătății, care nu dorește închiderea școlilor și trecerea la cursurile online!
În contextul în care autoritățile sanitare sunt puse din nou pe jar de creșterea numărului de infectați cu Covid-19, se pune eventualitatea unui val 6. Vom fi oare din nou închiși în case, iar copiii vor face doar școala de acasă, prin internet? Ei, bine, deputatul cărășean Silviu Hurduzeu crede că pandemia nu va mai ține copiii acasă: „Este corectă atitudinea ministrului Sănătății, care a anunțat că nu se vor închide școlile, că nu se va trece la cursuri online, chiar dacă se înregistrează o creștere a numărului cazurilor de Covid. Experiențele anterioare au arătat că astfel de restricții au făcut mai mult rău decât bine, în special copiilor, a căror educație școlară a avut mult de suferit“.
Mai mult decât atât, oficialul crede că acest nou și așteptat val nu va avea în niciun caz gravitatea celor anterioare. „Având în vedere că în valul actual marea majoritate a cazurilor sunt cu forme ușoare, nu se impune aplicarea unor măsuri care să afecteze educația copiilor sau economia națională“, a concluzionat social-democratul.
JCS-A.M.