CARAŞ-SEVERIN – La Înalta Curte de Casație și Justiție, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a câştigat una dintre luptele avute cu Asociația Agent Green!
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a obținut la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Hotărârea nr. 3017/2021, o victorie împotriva reclamantei Asociația Agent Green în procesul prin care această organizație a solicitat suspendarea Ordinului nr. 195/2014 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor de aprobare a amenajamentului silvic pentru Ocolul Silvic Băile Herculane, subunitate a Direcției Silvice Caraș-Severin.
„Prin considerarea de către instanță a faptului că acțiunea Asociației Agent Green este neîntemeiată se arată foarte clar faptul că aplicarea amenajamentului silvic la Ocolul Silvic Băile Herculane nu a produs consecințe greu sau imposibil de înlăturat așa cum susține reclamanta, fiind bazat pe norme tehnice legale și aplicabile pădurilor din România. Această victorie reprezintă cu siguranță un pas înainte, iar faptul că pârâții pierzători sunt înseși organizația de mediu Asociația Agent Green, confirmă faptul că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prin Direcția Silvică Caraș-Severin, ca unitate a acesteia, este un bun administrator al pădurilor statului din județul Caraș-Severin și implementează cu responsabilitate și succes prevederile legislației din România“, susţine directorul Direcţiei Silvice cărăşene, Ion Tabugan.
Trebuie precizat faptul că în prezent se judecă pe fond la Curtea de Apel București anularea amenajamentului Ocolului Silvic Băile Herculane care, potrivit Agent Green, prevede tăieri abuzive, Romsilva câştigând suspendarea la ÎCCJ pe o excepţie.
JCS-N.C.