CARAŞ-SEVERIN – Reabilitarea şcolii primare, o parcare nouă cu 98 de locuri şi amenajarea unei porţiuni din strada Castanilor sunt investiţiile care se vor realiza cu fonduri europene în oraşul de pe Cerna!
În Regiunea Vest se continuă investiţiile în infrastructură şi educaţie, este anunţul făcut de curând de Agenţia pentru Dezvoltare Regională. Cu o valoare a investiţiilor de 6,8 milioane de lei, din care 6,7 milioane sunt fonduri nerambursabile, 170 de elevi şi profesori ai şcolii cu clasele I-IV din Băile Herculane îşi vor desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii. De asemenea, tot cu finanţare europeană se vor executa lucrări de amenajare pe o porţiune de pe strada Castanilor, iar oraşul va beneficia şi de o parcare nouă cu circa 98 de locuri.
„Continuăm investițiile în educație și infrastructură, în regiunea Vest. Școala cu clasele I-IV din Băile Herculane va fi reabilitată, modernizată și extinsă cu un corp nou, printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Peste 170 de elevi și cadre didactice vor beneficia în mod direct de investiția care va genera un proces educațional modern pentru copiii din orașul cărășean.Tot la Băile Herculane, va fi reabilitată o porțiune din strada Castanilor, cu aleea aferentă acesteia, iar orașul va beneficia de o nouă parcare cu o suprafață de peste 2.000 mp și o capacitate de 98 de locuri. Investițiile sunt realizate în cadrul proiectului <<Reabilitare urbană în Orașul Băile Herculane>>, al cărui contract de finanțare a fost semnat săptămâna trecută. Valoarea totală a investițiilor este de 6,8 milioane de lei, dintre care 6,7 milioane sunt fonduri nerambursabile. Proiectul este finanțat prin Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii“, au transmis reprezentanţii ADR Vest.
JCS-Nicoleta Moraru