CARANSEBEȘ – Și căpitan de echipă, spune prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, potrivit căruia Felix Borcean are mână liberă să-și construiască propria echipă pentru a câștiga și în 2024!
Pasionați de fotbal și fani declarați Universitatea Craiova, cei doi foști colegi de liceu au vorbit în termeni sportivi despre rolul pe care-l va avea Felix Borcean la PSD Caransebeș odată cu înscrierea în acest partid. Nu se acceptă ingerințe, actualul primar al Caransebeșului își face echipa așa cum crede de cuviință, ar fi concluzia celor spuse de Sorin Grindeanu.
„Dacă Felix își dorește, și-și dorește, și e normal să își dorească, pentru că trebuie să-și construiască echipa cu care să câștige și în 2024, și Felix a văzut ce înseamnă să nu ai partea cealaltă politică în mână, Felix are sprijinul meu total să își facă așa cum crede el echipa, așa cum crede el că va câștiga, va recâștiga în 2024, nu cum crede x, y, indiferent cum îl cheamă. Orice ingerințe mai mult sau mai puțin binevoitoare nu-și au locul. Orice echipă are nevoie de un căpitan de echipă ca să funcționeze lucrurile, iar căpitanul de echipă la Caransebeș este Felix. Iar Felix are rol și de antrenor-jucător, ca să dau exemple, cine intră, cine iese și cine face parte din acea echipă. E dreptul lui și totodată și o responsabilitate pe care și-o ia Felix, fiind motorul acestei organizații e normal să-și facă echipa așa cum crede el.”, a punctat Grindeanu la Caransebeș.
Felix Borcean a și luat pulsul social-democraților caransebeșeni zilele trecute, când s-a întâlnit cu o parte dintre aceștia la sediul PSD. A găsit o echipă omogenă, ceea ce-i dă mari speranțe pentru 2024.
„PSD Caransebeș a dovedit o foarte bună omogenitate, dacă mai adăugăm și celelalte facțiuni care ni se vor alătura, cu siguranță ne gândim la un scor electoral mai bun decât în 2020. Mie-mi place să câștig. Și în 2016 am spus că vreau să câștig sub orice formă, în 2020 la fel.”, a precizat singurul edil de municipiu al PSD din partea de vest. „Eu cred că a fost o ușurare pentru caransebeșeni că ai câștigat. Eu sunt gugulan, născut aici, suntem oameni mândri, faptul că ai câștigat a fost o ușurare pentru noi, pentru caransebeșeni, pentru că nimeni nu poate să lase pe carte funciară o primărie. Nu se poate. Cam greu.”, i-a răspuns Grindeanu, cel care era cât pe aici să ajungă interimar la PSD Caransebeș, după ce s-au auzit voci nemulțumite de numirea lui Luca Mălăiescu, cel care spunea la începutul acestui an să se ia din banii Caransebeșului că „ș-așa e al nimănui”.
JCS-R.M.