REȘIȚA – 50 de oțelari reșițeni vor pleca la noapte, în jurul orei 23, spre București. Colegii lor de la Slatina li se vor alătura în opt autocare. În jur de 500 de persoane vor protesta mâine în intervalul 11:00-16:30. O scrisoare cu nemulțumirile oamenilor va fi înmânată premierului Nicolae Ciucă!
De la poarta uzinei, să se audă la București: „Vom lupta mai tare! Reșița nu moare!”. Oamenii strigă pentru că societatea este în blocaj, după cum directorul general Adrian Popescu îi comunica recent lui Iosif Ciuciuc, liderul Sindicatului „Vatra”. „Situația e foarte gravă, dacă nu ne vom onora comenzile, clienții noștri ne vor acționa în instanță și se vor replia spre alte piețe”, a punctat Ciuciuc în fața oamenilor adunați la poarta combinatului pentru a treia zi consecutiv.
Până acum, s-a protestat la poarta combinatului și în fața Prefecturii, făcându-se și multe demersuri la București. Cum însă rezultatul se lasă așteptat, situația societății va fi prezentată primului ministru de sindicaliștii de la TMK Artrom. Aceștia cer premierului să dispună urgent emiterea unui act normativ pentru derogarea totală a societății de la sancțiunile cuprinse în Regulamentul Comisiei Europene 269/2014 oferind astfel cadrul legislativ pentru ca aceasta să-și poată continua activitatea.
„Vă aducem la cunoștință că alte firme care fac parte din TMK Steel Holding, cu puncte de activitate în Germania și Cehia, nu au fost afectate de regulamentul amintit. Constatăm că Ministerul de Externe nu și-a asumat un rol activ în privința reprezentării intereselor naționale în fața organismelor europene. Ridicăm această problemă deoarece, în perioada 10-24 martie, nu au existat documente emise de statul român care să blocheze activitatea financiară a societății. Băncile la care unitatea are conturi deschise au luat măsuri de blocare peste prerogativele lor legale, fără ca legalitatea acestor măsuri să fie verificată de organele abilitate”, se arată în scrisoarea adresată premierului. Documentul mai arată că societatea are contracte cu peste 600 de beneficiari din UE, SUA și Canada, în ultimii 12 ani, societatea nu a vândut marfă produsă în România către firmele înrudite, nu a plătit niciodată dividende în Rusia, ba chiar a investit în jur de 250 de milioane de euro în fabricile din România, două treimi din finanțare venind din Rusia.
„Se pot intui ușor motivele pentru care unii nu vor să rezolve problemele. Avem o societate funcțională din toate punctele de vedere. Pentru rechinii economiei românești, un astfel de moment e o oportunitate ca să pună mâna pe societate. Acum justificarea ține de război și foarte ușor vor ține fabrica închisă o perioadă dacă nu va fi o reacție puternică din partea noastră”, avertizează Marian Apostol, președintele Cartel Alfa Caraș-Severin.
Apostol îndeamnă salariații TMK Artrom la luptă pentru locuri de muncă și salarii, luptă care poate înclina balanța în favoarea decidenților de la București, atașați de valorile României și nevoile românilor. Ministerul de Externe e un punct cheie în soluționarea problemelor unei societăți ai cărei angajați s-au declarat de la bun început împotriva oricărei forme de sprijin acordat chiar și pe termen scurt. „75% pe noi nu ne-ajută!”, strigă vocile din poarta fabricii…
JCS-Ionel Ivașcu