Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Din păcate, în ultimul an, a crescut și numărul divorțurilor înregistrate în județ, spune Corina Vîrvoni, directorul executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor Caraș-Severin.

Anul 2021 a fost unul mai bun pentru căsătorii față de 2020. Profitând de unele perioade de relaxare, mai mulți tineri au luat decizia să-și unească destinele decât în anul precedent. Astfel, în 2021, 914 cupluri din Caraș-Severin – cu 54 mai multe decât în anul 2020 – au hotărât să-și formeze legal o familie, spunând „Da!“ în fața ofițerului de stare civilă.

A crescut însă și numărul celor care au vrut să rupă legăturile legale cu foștii. „În ceea ce privește căsătoriile și divorțurile, în anul 2021, unitățile administrativ-teritoriale au întocmit un număr de 914 căsătorii la nivelul județului. Se poate constata că, față de anul 2020, în anul 2021 mai multe cupluri au spus da, astfel că în anul 2020 am avut un număr de 860 de căsătorii, fiind o perioadă foarte grea, având în vedere starea de urgență și toată perioada de pandemie Covid. Au fost mai multe căsătorii încheiate în anul 2021, respectiv cu 54. În ceea ce privește divorțurile, la nivelul unităților administrativ-teritoriale au fost întocmite un număr de 46 de divorțuri în anul 2021, tot mai multe decât în anul 2020, în sensul că în anul 2020 am avut 29 de divorțuri. O diferență de 17 divorțuri în anul 2021, mai mult decât în anul 2020“, a precizat Corina Vîrvoni, directorul executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor Caraș-Severin.

JCS-A.M.