CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a început cu stângul play-out-ul Ligii 3 și a pierdut vineri, 1 aprilie, scor 0-2, jocul cu CS Gilortul Târgu Cărbunești, din prima etapă!
Spre finalul jocului, la scorul de 1-0 în favoarea oaspeților, doi fotbaliști de la Progresul au fost eliminați, iar golul al doilea al Gilortului a venit după o neatenție în apărarea din trei fundași a Ezerișului. Noul jucător de origine belgiană al Progresului, Musoni, a irosit la scorul de 1-0 pentru oaspeți o ocazie mare de a egala, când din poziție centrală din interiorul careului a lovit mingea cu latul puțin pe lângă poartă.
„Nu a ieșit deloc cum ne-am dorit, chiar am vrut să câștigăm. Meciul a fost unul de luptă, a fost unul destul de crâncen, fără prea multe realizări nici de o parte, nici de cealaltă. Din păcate, adversarii noștri au fost mai inspirați. Din nou am luat gol din fază fixă, la fel ca în multe din partidele de până acum. Cine nu știe, spune că nu lucrăm deloc fazele fixe, pe când noi lucrăm și câte două zile pe săptămână aceste aspecte ale jocului. Consider că jucătorii mei au fost mai puțin concentrați la acele faze. Gilortul a marcat din ocaziile pe care le-a avut. A fost un meci pe care l-am pierdut împotriva unei echipe de valoarea noastră și nu cred că Târgu Cărbunești a fost cu mult peste noi. Totuși, dacă valoric cele două formații au fost cam egale, s-a văzut că adversara noastră a fost mai bine pregătită. E o nouă înfrângere și din păcate, ne afundăm din ce în ce mai mult. Un punct în acest joc ar fi cântărit mult la moralul echipei. Urmează alte meciuri foarte grele și chiar am discutat imediat după meci cu băieții că trebuie să muncească din ce în ce mai mult la antrenamente. Fără pregătire, va fi foarte greu să scoatem puncte. Sunt două echipe sub noi în clasament, dar noi tot cu 16 puncte din turul campionatului am rămas, atunci când am avut altă echipă. Îi înțeleg și pe jucătorii noi, poate nu s-au integrat. Avem ocazii, dar nu reușim să introducem mingea în poartă. Cred că avem un blocaj”, a spus antrenorul Dorian Arbănaș, după jocul de pe terenul sintetic din Valea Domanului.
Cele două formații care se află sub Progresul Ezeriș în clasament sunt ASC Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 și CS Armata Aurul Brad.
Progresul Ezeriș: Birăescu, Mărgan, Cocriș, Dumitru, Zamfir, Ciurea, Rotariu, Cărăușu, Călin, Ciopraga și Musoni. Pe bancă: Barbu, Secula, Dumitru, Turău, Dediu, Crețu și Corneanu.
În etapa a doua a play-out-ului, Ezerișul va juca pe data de 8 aprilie, în deplasare, cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2.
JCS-Ștefan Moraru