CARANSEBEȘ – Este invitația pe care o face senatorul cărășean Marcel Vela, referindu-se la cele 138 de sculpturi amplasate în municipiul de pe Timiș și Sebeș începând din anul 2.000!
Chiar dacă nu mai este primar al Caransebeșului, senatorul Marcel Vela invită lumea să viziteze municipiul de pe Timiș și Sebeș, nu doar pentru însemnătatea istorică, ci și pentru artă și creație. Și povestește despre cum Caransebeșul a devenit o gazdă bună pentru artă și creație, în urma unei vizite la New York, în 11 septembrie 2000, cu un an înaintea tragediei Turnurilor gemene.
„S-a întâmplat să văd în depărtare o galerie de artă, în inima civilizației moderne. La intrare, pe fațadă, scria cu litere de aproape un metru, pe o lungime apreciabilă, un singur cuvânt care m-a salvat: Brâncuși. Am intrat și am realizat că geniul românesc este apreciat peste hotare mai mult decât în țară“, rememorează senatorul cărășean. Așa a decis ca, dacă viața îi va da ocazia, să ajute un nou Brâncuși sau să susțină arta prin realizarea unor opere care să rămână pe meleaguri bănățene.
„Destinul a făcut ca peste câteva zile să cunosc un om extraordinar, scriitor, pictor și sculptor de excepție – Bata Marianov, timișorean pribegit prin Germania, cu atelier de lucru în Franța, loc de meditație și scris la Gărâna, acum refugiat de câțiva ani la Caransebeș, cândva vatra spirituală a Banatului. (…) Împreună cu colegii liberali am decis și inițiat o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a decis susținerea de la bugetul local organizarea în fiecare an a unui Simpozion Internațional de Sculptură la Caransebeș. «De dor de Brâncuşi», sprijinit de Bata, ajutat de Dumnezeu și susținut de toți consilierii, așa am început acest simpozion. Prima ediție a avut loc în anul 2003 și, apoi ca primar din 2004 până în 2016, am organizat încă 12 ediții la care au participat anual câte 11 artiști din toată lumea, fie că vorbim de sculpturi monumentale din lemn, marmura, andezit, sau travertin. Le puteți admira în cel mai frumos loc din Caransebeș, în parcul din Teiușul istoric, în parcul de sculptură din Valea Cenchii, în Centrul Civic sau în toate cartierele și intersecțiile din Caransebeș, pe toate cele 138. La Caransebeș, lângă fostul municipiu roman Tibiscum, am arătat lumii întregi că soarele se vede pe tot cerul și actul cultural este la el acasă de peste 2000 de ani“.
Oficialul a lansat invitația vizitării municipiului, ca spațiu de artă inedit din țară: „Dragi prieteni, atunci când vă este dor de geniul lui Brâncuși, vizitați și Caransebeșul. Aveți ce admira“.
JCS-Antoniu Mocanu