CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul cărășean de Poliție a continuat activitățile organizate pentru celebrarea Zilei Poliției Române cu un concurs de tir la care au participat 20 de polițiști, printre cei mai buni trăgători ai IPJ. Aceștia au executat tragerea cu armamentul din dotare la ținta piept cu cercuri, cu 6 cartușe!
„Inspectorul principal Ovidiu Covaciu, șeful Poliției Orașului Oțelu Roșu și-a menținut poziția de campion, titlu obținut la concursul din 2019. Au intrat pe podium doi colegi nou veniți în competiția de tir, agentul șef Ionuț Mitroi de la Poliția Municipiului Reșița, și agentul Mihăiță Petcu. (…) Anul acesta avem mândria a aniversa 200 de ani de existență a Poliției Române, instituție de bază a societății românești, 200 de ani de istorie și tradiție în slujba cetățeanului. Suntem bucuroși în același timp că putem organiza din nou tradiționalele activități și competiții sportive pe care inspectoratul nostru le desfășura în fiecare an cu această ocazie, în ultimii doi ani sărbătorind prin muncă Ziua Poliției Române“, transmite Poliția județului.
În cadrul șirului de activități sportive, „joi va fi organizat campionatul de fotbal, iar vineri, de la ora 10.00, îi așteptăm pe toți cetățenii să ne fie alături și să ne treacă pragul standurilor expoziționale care vor fi amplasate în Parcul Tricolorului din municipiul Reșița, unde îi vom întâmpina cu expoziții de tehnică, dotare, prezentare de autospeciale și multă voie-bună. Ne vor fi alături reprezentanții Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale, care vor prezenta documente si pagini de istorie a Poliției în Banatul Montan și colegii de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, care vin cu recomandări preventive și sfaturi utile“.
JCS-A.M.