Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – La peste 400 de mii de lei se ridică suma disponibilă. Urbea își pregătește reabilitarea și modernizarea spațiilor verzi și a zonelor pietonale, pe bani europeni!

Autoritățile locale au lansat recent achiziția de servicii de elaborare a documentației tehnico-economice – faza documentației de avizare a lucrărilor de investiție și faza proiectului tehnic – precum și de asistență tehnică pe toată durata de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Reabilitare și modernizare spații verzi și zone pietonale în orașul Moldova Nouă“.

Inițiativa vizează îmbunătățirea mediului urban, revitalizarea orașului, regenerarea și reducerea poluării aerului prin amenajarea spațiilor verzi existente, crearea de noi spații verzi, modernizarea trotuarelor și aleilor existente, realizarea de noi trotuare și alei pietonale, parcuri de dimensiuni medii și mici, locuri de joacă și agrement integrate în spațiile verzi, precum și iluminat pietonal.

Valoarea totală estimată se ridică la 438.564,19 lei, inițiativa bucurându-se de finanțare prin fonduri structurale, prin Programul Operațional Asistență Tehnică, pe proiectul de sprijin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest, pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes. Ofertele pentru executarea acestor servicii sunt așteptate până luni, 14 martie, iar la atribuire va conta cel mai bun raport calitate-preț. Durata de execuție este de 44 de luni.

JCS-A.M.