Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – A tras cu arma în direcția mai multor tineri. Polițiștii au găsit asupra sa un pistol, celălalt îl avea în mașină. Și nici măcar nu avea autorizația să le dețină sau să le folosească!

Un scandal a tulburat liniștea cartierului Pipirig din municipiul Caransebeș, soldat cu focuri de armă. Polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112, în seara de 21 februarie, în jurul orei 22.32 și au făcut verificări, nefiind înregistrate victime.
Oamenii legii au putut afla că în aceeași seară, în jurul orei 22.30, pe strada Aleea Sportivilor din municipiu, ar fi izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane, iar una dintre acestea, de 28 de ani, ar fi folosit un pistol, posibil în direcția unor tineri, fără a răni pe cineva, apoi ar fi plecat cu un autoturism într-o direcție necunoscută, după cum ne informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

„Tânărul de 28 de ani a fost identificat de polițiști ulterior, asupra lui fiind găsit un pistol neletal, posibil de tip airsoft. De asemenea, în autoturismul folosit de acesta a fost găsit un al doilea pistol, din aceeași categorie. Ambele arme au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul în cauză nu era autorizat să dețină și să folosească arme letale sau neletale“, precizează Alina Boeru.

Pentru faptele tânărului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept, iar oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

JCS-A.M.