REȘIȚA – Ministrul Grindeanu vrea ca, cel puțin pe culoarele europene, să se circule cu viteze ca afară!
Pentru asta, sunt în curs de derulare lucrări în zonele Deva sau Arad, ori spre Sighișoara. De asemenea, modernizarea căii ferate Caransebeș-Arad, finanțată prin PNRR, a ajuns în faza de licitație. Aceasta va fi delimitată în patru loturi, modernizarea urmând a cuprinde atât linia, cât și gările sau pasajele. Pentru partea feroviară, ministrul anunță descentralizarea asemănătoare celei din transportul rutier.
„În acest moment, peste 90% din gările din țară arată deplorabil. În ritmul acesta, peste zece ani tot așa vor arăta, pentru că nu sunt bani pentru renovarea tuturor. Vom găsi calea juridică pentru a da gările în administrare autorităților locale care vor și au forța financiară să le renoveze”, a declarat Grindeanu, prezent recent la Reșița.
Anul acesta, ministrul anunță primele achiziții de rame de tren noi din România după mai bine de 20 de ani. De asemenea, multe vagoane și garnituri de tren vor intra în modernizare. „Sunt bani atât pe PNRR, cât și pe POT. În acest moment, în PNRR banii sunt aproximativ aceiași atât pentru transporturi rutiere, cât și pentru cele feroviare, pentru că cel feroviar e considerat transport verde. Dar la noi în țară a rămas în urmă extrem de mult”, a încheiat Grindeanu.
Legat de ruta Oravița-Anina, ministrul a dat asigurări că le va aduce la cunoștință despre valoarea ei istorică celor care, în exprimarea sa, „iau decizii din birou”.
JCS-Ionel Ivașcu