Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este vorba despre caransebeșeanul Adrian Truică, fost șef al Ambulanței Caraș-Severin, şi de bocșeanul Adrian Robeci, ambii riscând dosare penale pentru vaccinări false!

Direcţia Generală Anticorupţie Caraș-Severin a efectuat luni percheziţii la un centru de vaccinare din Bocşa, vizați mai mulți medici și asistenți implicați în vaccinarea „la chiuvetă”. Potrivit anchetatorilor, sute de persoane au intrat în posesia unor certificate false de la Centrul de Vaccinare Bocșa, care i-au costat între 100 și 200 de euro bucata.

Au fost duse la audieri mai multe persoane, iar azi noapte procurorii au reţinut pentru 24 de ore doi medici şi cinci asistenţi medicali, alți doi asistenţi fiind puși sub control judiciar, toți pentru comiterea infracțiunii de fals informatic. Medicii și asistenții reținuți vor apărea astăzi în fața magistraților de la Tribunalul Caraș-Severin cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Truică nu e la primul dosar penal, acesta fiind trimis în judecată pentru șantaj după ce ar fi pus pus mai mulți angajați ai Ambulanței Caraș-Severin să o urmărească pe femeia care a decis să se despartă de el. Mai mult, Truică ar fi și șantajat-o pe femeie cu fotografii compromițătoare, amenințând-o că o dă afară de la serviciu.

Ce spun procurorii cărășeni?

„Mai multe cadre medicale din cadrul Centrului de Vaccinare Covid 19 din oraşul Bocşa, în mod repetat, au simulat şi au implementat personal sau au determinat registratorii să introducă fără vinovăţie într-un sistem informatic, respectiv în platforma de vaccinare ROVACCINARE, fără drept şi contrar realităţii, datele mai multor persoane, atestând în mod nereal că acestea au fost vaccinate împotriva virsului Sars Cov 2 cu serul Johnson şi chiar Pfizer, introducând în acest sens fără drept date necorespunzătoare adevărului în scopul producerii de consecinţe juridice“.

Mai exact, potrivit procurorilor, consecinţele juridice vizau obţinerea de către persoanele interesate a adeverinţelor de vaccinare şi, pe cale de consecinţă, libera circulaţie, accesul în societăţi comerciale, sustragerea de la carantină etc. Toate acestea, spun oamenii legii, contra unor sume cuprinse între 100 şi 250 de euro.

Luni, 14 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus reţinerea celor doi medici şi a cinci asistenţi medicali, alţi doi asistenţi fiind plasaţi sub control judiciar, iar azi, 15 februarie, Parchetul a înaintat Tribunalului Caraş-Severin referat privind arestarea preventivă a celor reţinuţi pentru 30 de zile. În dosar, procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului Judeţean Anticorupţie. Toţi cei implicaţi în dosar beneficiază, în faza urmării penale, conform legii, de principiul prezumţiei de nevinovăţie.

UPDATE. Pentru cei doi medici, Adrian Robeci şi Adrian Truică, precum şi pentru cei cinci asistenţi medicali (patru bărbaţi şi o femeie), magistraţii cărăşeni au dispus în această seară arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

JCS-L.A.