CARAȘ-SEVERIN – Anul trecut au avut loc 6.429 de misiuni pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu SARS-CoV-2!
„Pe tot parcursul anului 2021, în medie, zilnic, 75 de polițiști au desfășurat misiuni pentru impunerea sau verificarea măsurilor și interdicțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii epidemiei cu noul coronavirus. Au fost organizate și executate 6.429 de acțiuni cu efective mărite, de amploare, punctuale, în zone de interes etc.”, a declarat comisar-şef de poliţie Ciprian Ioan Terciu, împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin (IPJ).
În cadrul misiunilor, au fost legitimate 450.552 de persoane, fiind identificate 20.683 care nu au respectat măsurile stabilite. Au mai fost verificate 16.507 societăți comerciale și persoane fizice autorizate (PFA) cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse de starea de alertă. De asemenea, au mai fost controlate 71.263 de mijloace de transport, dintre care 9.860 mijloace de transport în comun, fiind constatate 13 infracțiuni, dintre care șapte privind zădărnicirea combaterii bolilor. Au fost aplicate 20.896 amenzi, în valoare totală de 2.204.525 de lei, pentru încălcarea normelor care au reglementat starea de alertă.
„Eforturile întregului personal au fost concentrate pe misiunile care ne-au revenit pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19, polițiștii reușind să se achite foarte bine de misiunile și responsabilitățile care le-au revenit în acest context”, a conchis Ciprian Ioan Terciu.
JCS–S.P.