Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Lucrările de revitalizare vor păstra conformația actualei structuri, dar vor implementa cele mai înalte standarde, pentru ca școala monument să poată găzdui activități culturale și educaționale!

Execuția lucrărilor de restaurare și revitalizare a patrimoniului cultural – Centru expozițional și de evenimente „Școala Pittner“, cu o valoare totală estimată la 5.062.608,07 lei, își așteaptă ofertanții pe SICAP, până în 9 martie. Proiectul este finanțat prin Programul RO-CULTURA, implementat în România de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în parteneriat cu Directoratul Norvegian pentru Patrimoniul Cultural și Consiliul Artelor din Norvegia, în calitate de parteneri de program din Statele Donatoare.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 20 luni, de la data emiterii ordinului de începere, până la cel târziu 30 octombrie 2023. În urma lucrărilor, monumentul istoric „Școala Pittner“ va fi restaurat și revitalizat, cu funcțiune culturală. Clădirea va fi restaurată la cele mai înalte standarde, conform cerințelor actuale, astfel încât procesul cultural să se desfășoare în condiții normale, prin îmbunătățirea stării infrastructurii, prin lucrări de restaurare a clădirii, a instalațiilor termice, sanitare și electrice, și amenajări exterioare.

Potrivit proiectului, se va încerca „readucerea clădirii la starea inițială din punct de vedere arhitectural, volumetric și cromatic; creșterea nivelului de dotare cu sisteme informatice şi didactice moderne, pentru creșterea accesului la informație și crearea bazelor pentru utilizarea noilor tehnologii. Realizarea prezentului proiect va corespunde din punct de vedere tehnic și estetic cerințelor tehnice, economice și tehnologice conform standardelor în vigoare. Din punct de vedere funcțional, construcția va răspunde cerințelor desfășurării activităților culturale și educaționale în mod corespunzător acestora și va asigura numărul necesar de clase și ateliere“.

Obiectivul de pe strada Furnalelor nr. 13 are o suprafață de 969 de metri pătrați, fiind încadrat, potrivit Cărții Funciare, la categoria de folosință „curți construcții”. Monumentul istoric a avut destinația de școală civilă, ulterior de locuințe sociale, acestea fiind în prezent părăsite.

Reabilitarea va păstra coordonatele geometrice ale actualei structuri, fără să deranjeze terenul de fundare, și va asigura „respirația“ materialelor componente. Vor fi desprinse tencuielile afectate, va fi curățată zidăria de cărămidă, va fi completată cu cărămizi din văiugă, ce se vor prelua de la anexa aflată în curtea imobilului. Pereții portanți vor fi cămășuiți cu grile polimerice armate și mortar pe bază de var hidraulic. Vor fi realizate planșee din lemn rigide, cu platbande metalice perimetrale, contravântuite cu confecție metalică. Zona de bordare a luminatorului se va decoperta de tencuială, se va contravântui cu tiranți metalici, se va cămăşui cu grilă polimerică armată și var hidraulic pe partea dinspre şarpantă, care se va consolida și cu grinzi orizontale din lemn. Șarpanta lipsă va fi reconstituită, iar cea existentă va fi consolidată prin placarea căpriorilor cu dulapi de lemn și se vor întări nodurile cu scoabe.

Nu va fi afectat ceasul solar, nici brâul decorativ superior al clădirii. Curtea obiectivului, este generoasă şi protejată vizual, aflată într-o incinta de calcane vecine, va deveni o „prelungire“ a funcțiunilor interioare. Se va amenaja ca și spațiu cultural şi peisager deopotrivă. Va arăta ca o grădină în care se va expune artă vizuală, dar va fi și spațiu de minispectacole, de predare de cursuri în aer liber, de recreație și proiecție de filme. Pentru toate aceste funcționalități s-a propus împărțirea curții în trei spații diferite. Accesul în curte se face pe o alee din piatră cubică de granit. Incinta se va închide cu o poartă metalică. Va fi amenajată o platformă cu euro-pubele, vor fi rasteluri pentru biciclete și un loc de parcare pentru aprovizionare. Celelalte locuri de parcare necesare vor fi realizate pe domeniul public, la o distanță de cel mult 500 de metri de Școala Pittner.

JCS-A.M.