REȘIȚA – Mulți șoferi se-ntreabă asta. Primăria Reșița le va face 1.182 de locuri de parcare cu plată!
Demersul primăriei vine ca urmare a multor solicitări primite de la cetățenii care vor un trafic mai fluid în zonele aglomerate din oraș. Lucru binecunoscut și de primărie încă dinainte de a fi primit sesizările oamenilor. În consecință, în 2021 a fost aprobată amenajarea a 1.000 de locuri de parcare cu plată, număr suplimentat ulterior cu 182 de locuri, ca urmare a unei hotărâri a comisiei de circulație.
Amenajarea lor și regulamentul de funcționare al viitorului serviciu de parcare cu plată au constituit unul dintre punctele ordinii de zi a ultimei ședințe de consiliu local, punct votat în unanimitate de consilierii locali. Conform hotărârii în cauză, viitoarele parcări cu plată vor fi semnalizate cu marcaje rutiere și indicatoare cu semnul „P”, însoțite de un panou adițional care va specifica tariful orar, orarul de funcționare și modul de plată. Asta înseamnă că primăria va trasa și semnaliza parcările în cauză, va monta indicatoarele aferente și aparatele de taxat astfel încât locurile respective să facă cu ochiul șoferilor care le caută. Deocamdată, cele de mai sus sunt la stadiul de hotărâre aprobată în consiliul local, însă marea fluidizare se poate face cu pași mici.
JCS-Ionel Ivașcu