PRIGOR – Pentru al patrulea an consecutiv, Asociaţia Acasă în Banat va deschide noi şantiere în Banatul de Munte, vizate fiind, de această dată, morile din comuna Prigor!
Anul 2022 se anunţă pentru Asociaţia Acasă în Banat unul plin de fapte bune. Sfârşitul de săptămână a adus pentru echipa de la Acasă în Banat o vizită în comuna Prigor, pe Valea Almăjului. Este pentru al patrulea an la rând când această asociaţie va deschide noi şantiere în Banatul Montan, dar şi al patrulea an de promovare a frumuseţilor ascunse ale acestui colţ de ţară.
Cei de la asociaţie s-au întâlnit şi cu administraţia locală din localitate pentru a pune bazele unei colaborări în acest an. Pe agenda de lucru a celor de la Acasă în Banat se află, imediat ce vremea va permite, îmbunătăţirea infrastructurii de semnalizare turistică pentru cei ce ajung în zonă şi parcurg comuna Prigor, cel mai lung segment din Via Transilvanica, mai exact circa 42 de km.
„Sâmbăta aceasta, echipa Acasă în Banat s-a deplasat în Valea Almăjului, la Prigor, comuna cu cel mai lung segment de Via Transilvanica din țară (42 km) și unde se găsesc numeroase obiective turistice extraordinare, prea puțin cunoscute publicului. Ne-am întâlnit aici cu doamna primar Simona Miclău şi am discutat despre posibilitatea unei colaborări în acest an, pentru a pune în valoare morile de apă din comună, dar și pentru a îmbunătăți infrastructura de semnalizare turistică destinată turiștilor care parcurg Via Transilvanica și nu numai. Pentru al patrulea an consecutiv, vrem să continuăm munca sistematică depusă pentru promovarea Văii Almăjului, o veritabilă comoară ascunsă a Banatului. Vremea extraordinar de frumoasă, cu zăpadă multă și un soare minunat de iarnă, ne-a scos la plimbare și împreună am vizitat morile din Borlovenii Vechi, dar și o casă veche de almăjeni, de peste 200 ani, achiziționată recent de Primăria Prigor pentru a fi restaurată. După ce ne-am luat rămas bun de la gazda noastră din Prigor, nu ne-am putut abține să nu tragem o fugă și la Rudăria, unde am parcurs traseul morilor de apă realizat anul trecut, porțiunea din sat. Cu bateriile încărcate, suntem pregătiți să deschidem noi șantiere, de îndată ce vremea ne va permite. Până atunci, punem la cale proiecte frumoase, așa că 2022 se anunță un an încărcat cu fapte bune. Abia așteptăm să facem treabă!“, a transmis Asociaţia Acasă în Banat.
JCS-Nicoleta Moraru
Foto: Andrei Dragomir