Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Instalația de oxigen de la Spitalul Județean, adevărată bombă cu ceas dezamorsată fără ca nimeni să știe nimic!

Lucrarea, pentru care Consiliul Județean a alocat 170.000 de lei, a fost realizată acum șase luni de o firmă din Turnu Severin care a tras țevi de cupru, iar la joncțiuni a făcut suduri fără să pună măcar o placă de azbest în spatele țevilor și a pârlit pereții. Rezultatul? Instalația „răsuflă“ pe la încheieturi, sâmbătă identificându-se în saloanele Covid concentrații de oxigen de peste 30%, cu risc de explozie. Măsurători în urma cărora șase bolnavi din saloanele 2 și 3 din secția extinsă ATI din cadrul Spitalului Județean Reșița au fost evacuați. Nicio mirare în privința lucrării, dacă ținem cont că firma care a făcut-o e specializată în… terenuri de golf. Și a făcut asemenea lucrări la 12 spitale din țară, după cum avea să afle primarul Ioan Popa de la… ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Conform acestuia, „jucătorii de golf” au intrat în vizorul poliției, demers pe care-l va face și Primăria Reșița.

„Această firmă din Severin nu vrea să vină să remedieze situația. Vom face și noi plângere ca să vedem cine a contractat lucrarea, cine a avizat-o, cine a executat-o, cine a făcut procesul verbal de recepție, de ce finalitatea e cea pe care o vedem”, a spus Popa. Mare mister, care a „răsuflat” la Consiliul Județean și Primăria Reșița din „informații nu de la spital, ci pe terțe surse”, în exprimarea primarului.

Președintele CJ, Romeo Dunca, cataloghează managementul spitalului ca fiind deficitar. Pentru că, în opinia sa, managerul Alina Stancovici ar fi trebuit să-l informeze despre această lucrare. Dr. Paul Purea, președintele Consiliului de Administrație al spitalului, se pare că nu știa nici el, pentru că acest for se întrunește o dată pe lună și analizează datele furnizate de manager. Dar din consiliu face parte și dr. Caius Diaconescu, consilier județean care a votat pentru atunci când s-au alocat banii pentru instalația de oxigen și care este tot timpul prezent în spital. Dunca se aștepta ca dr. Diaconescu să cunoască situația și să anunțe despre aceasta. Nici măcar cei de la ISU n-au anunțat nimic.

Managerul Alina Stancovici confirmă faptul că, la capătul controlului din trei în trei ore efectuat sâmbătă de reprezentanții ISU, în două saloane extensie ATI s-a înregistrat o concentrație mai mare de oxigen. Managerul a venit la spital, problemele fiind identificate de oamenii de la ISU împreună cu doi reprezentanți ai firmei care a făcut lucrarea. Aceasta a fost notificată, întrucât lucrarea este în garanție. Împreună cu medicii de gardă ATI, s-a decis mutarea pacienților pe sectorul ATI non-Covid pentru ca extensia în cauză să fie verificată. Ulterior, au fost înlocuite două prize de oxigen și s-a decis schimbarea ușilor vechi cu altele noi din termopan și lărgirea cadrului acestora.

„Toate s-au realizat cu avize ale Direcției de Sănătate Publică. Pe parcursul întregii zile de duminică, directorul DSP, Dan Miloș, a fost prezent în spital împreună cu dr. Alexandru Rogobete, consilier onorific al ministrului Sănătății, managerul spitalului județean și șeful secției ATI. În acest moment, nu există probleme legate de oxigen, iar pe zona de extensie ATI se fac lucrări de renovare și aducere la standarde impuse de ISU. Dr. Paul Purea a fost prezent în spital și a verificat stadiul lucrărilor”, se arată într-un comunicat trimis de managerul Stancovici.

JCS-Ionel Ivașcu