Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Accidentul s-a produs în această după amiază pe DJ 581 Reșița – Lupac, după ce două mașini s-au ciocnit, una ajungând în afara părții carosabile!

La fața locului au ajuns în scurt timp echipaje de la Detașamentul de Pompieri Reșița cu două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin și polițiști ai Inspectoratului Județean de Poliție. În cele două autoturisme se aflau cinci persoane. Patru dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, două fiind încarcerate. La spital au fost transportate trei victime, în timp ce a patra a refuzat să fie dusă la Județean.

JCS-L.A.