CARAȘ-SEVERIN – Deși atunci când social-democrații și liberalii au renegociat prefecturile din țară, iar PSD-ului din Caraș-Severin i-a revenit funcția de prefect al acestui județ și s-au vehiculat nume ca Adrian Torma, Gabriela Stuparu, Ioan Crina, Cătălin Hogea sau Ionuț Popovici, azi s-a decis altceva!
Întruniți în ședință, social-democrații cărășeni, conduși de deputatul Silviu Hurduzeu, au hotărât să propună pe această funcție pe omul care a condus mulți ani Finanțele din vestul țării, Ioan Dragomir.
Chiar dacă în presa din vest articolele despre posibilul viitor prefect nu au fost mereu pozitive, se pare că, potrivit unor surse din PSD, „experiența administrativă și faptul că Dragomir a confirmat totuși în funcțiile de conducere pe care le-a avut de-a lungul anilor“ sunt câteva din motivele pentru care PSD Caraș-Severin îl trimite în fruntea Instituției Prefectului Caraș-Severin.
JCS-Nina Curița
FOTO: Caon