BOCȘA – Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a fost astăzi, 11 noiembrie 2021, alături de jandarmii cărășeni în cartierul Măgura, din orașul Bocșa, la o acțiune de suflet, organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Gl. Bg. Vasile Zorzor” Caraș-Severin!
Cu acest prilej, jandarmii din cadrul I.J.J. Caraș-Severin, cu ajutorul ,,spiridușilor”, copii din cartierul reșițean Dealu Mare, au dăruit pachete din donații proprii familiilor nevoiașe. Prefectul a apreciat acțiunea de astăzi a jandarmilor, coordonată de inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Gl. Bg. Vasile Zorzor” Caraș-Severin, Ciprian Petrișor. Totodată, Cristian Gâfu i-a felicitat pentru inițiativa, implicarea și generozitatea de care dau dovadă de fiecare dată în acțiunile pe care le organizează în sprijinul semenilor aflați în nevoie.
JCS-S.P.