CARAŞ-SEVERIN – Volumul de lemn estimat a mai fi pus la dispoziția populației, în urma activității curente de exploatare până la finalul anului 2021, este de cca. 11.000 de metri cubi!
De la începutul anului în curs, Direcția Silvică Caraș-Severin a pus la dispoziția populației din județ întreaga cantitate disponibilă de lemn pentru încălzire rezultat din activitatea de exploatare în regie proprie. „Am făcut toate demersurile necesare pentru soluționarea cererilor de lemn de foc și de marcare în proprietățile particulare, urmând să facem toate eforturile ca la finalul anului să nu rămână înregistrate la nivelul ocoalelor silvice cereri pentru care să nu fie asigurată livrarea sau marcarea“, susţine Ion Tabugan, directorul Direcţiei Silvice Judeţene.
La această dată, cantitățile de lemn fasonat disponibil (în stoc) pentru vânzarea directă către populație sunt de 8,7 mii mc. La inițiativa celor 17 ocoale silvice din subordinea Direcției Silvice Caraș-Severin, pentru anul 2021 au fost încheiate 65 de parteneriate cu unități administrativ-teritoriale din județ (două dintre acesta – Bocșa, Berzovia – având încheiate parteneriate cu câte două ocoale silvice) pentru un volum total de 31,7 mii mc. Unele dintre unitățile administrativ-teritoriale (11) au refuzat încheierea de parteneriate cu ocoalele silvice inițiatoare ale demersului, justificat sau nejustificat, acestea fiind UAT-urile Domașnea, Iablanița, Lăpușnicel, Luncavița, Mehadica, Bozovici (pentru O.S. Nera), Ciclova Română, Forotic, Goruia, Ticvaniu Mare. Numărul total de cereri de lemn neonorate este de 354, pentru un volum de 2185 mc (O.S. Berzasca – 40 de cereri pentru un volum de 150 mc, O.S. Bocșa Română – 187 de cereri pentru 1.095 mc, O.S. Mehadia – 89 de cereri pentru 689 mc).
Direcţia Silvică mai informează că, începând cu data de 28 octombrie 2021, s-a sistat vânzarea prin licitație sau către populația din alte județe a lemnului de foc rămas disponibil după oferirea populației din județ, prin grija direcției silvice informația urmând să ajungă la populație.
JCS-Nina Curiţa