ANINA – Iar Primăria Anina aşteaptă ca bulgarii să îşi achite datoriile, conform protocolului încheiat, dacă mai vor să poată exploata şi livra cărbune!
Anul trecut, societatea timişoreană de termoficare a avut contract cu bulgarii care au exploatat cărbunele de suprafaţă din centrul Aninei. „Da, a fost un contract pentru vreo 50 de mii de tone care expira ori după furnizarea întregii cantităţi, ori după un an de zile. Nu au furnizat întreaga cantitate şi a trecut un an de zile. Sigură că acel contract va fi reînnoit pentru că societatea are nevoie de cărbune. Nu doar din Anina ni s-a furnizat, ci şi din alte părţi, însă cel de acolo a fost foarte bun, cu o valoare energetică ireproşabilă“, ne-a spus fostul director al Colterm, Emil Şerpe.
Din spusele fostului primar de la Anina, Gheorghe Românu, într-adevăr, firma bulgară trimitea cărbune şi la Timişoara prin intermediul unui om de afaceri cărăşean. „Nu ştiu cât au livrat la Colterm, însă am înţeles că vor mai livra. Aici, în centrul Aninei, mai au de exploatat undeva la 10 mii de tone. Noi vom face măsurători şi o să vedem cât mai au. Până atunci, firma bulgară trebuie să achite, la o primă aproximare, undeva la 150 de mii de lei către primărie. Au un protocol cu noi care prevede că trebuie să ne dea 4 la sută din venituri, nu din profit. Cărbune au cărat de aici şi la Mintia, şi la Govora, şi la Colterm, dar datoria către primărie nu au achitat-o“, susţine Românu.
Mai mult, precizează fostul primar, reprezentanţii firmei bulgare au fost somaţi să pună la dispoziţia primăriei actele contabile. „Le-am cerut de vreo patru ori scrisorile de trăsură, adică avizele de transport, sunt obligaţi să ni le pună la dispoziţie. Le-am cerut să vină la discuţii, nu au venit. Îi vom acţiona în judecată. Conform protocolului încheiat cu ei, până în septembrie trebuiau să achite sumele datorate. Dacă nu vin la discuţii, dacă nu îşi onorează obligaţiile, atunci nici noi nu mai suntem de acord să exploateze. Şi atunci nu vor mai livra nicăieri“, ne-a mai spus Gheorghe Românu.
Depozitul din curtea fostei fabrici de cherestea din Anina, acolo unde exploatează firma cu acţionari bulgari, ocupă mai bine de trei hectare şi s-a format prin depunerea resturilor de cărbune rămase în urma exploatării din Mina Anina. Gheorghe Românu estima pe vremea când era primar că este vorba despre circa 150.000 de tone de reziduuri ce au fost evaluate la peste 3,5 milioane de euro. Probele făcute au evidenţiat o putere a cărbunelui de 3600 kilocalorii.
JCS-L.A.