REȘIȚA – Reșița Locomotives a câștigat duminică, 3 octombrie, cu scorul de 36-16, meciul împotriva echipei Mureș Monsters, din etapa a III-a a Campionatului Național!
Reșița e neînvinsă și a reușit în precedentele două partide victorii la scor: 39-2 cu Cluj Crusaders și 56-0 cu Bucharest Titans.
„Am început foarte bine acest meci, dar cu unele mici greșeli. Am reușit să marcăm noi primii, am jucat foarte bine pe parcursul întregii primei reprize, iar în partea secundă am făcut mai multe greșeli. Mureș Monsters este o echipă foarte bună, dar la acest meci am reușit să ne impunem jocul. Ne așteaptă un meci greu peste două săptămâni cu Rebels, cu echipa campioană. Avem mult de muncă și vrem să corectăm greșelile pe care le-am făcut în acest joc. Cred că avem o șansă împotriva celor de la Rebels. La jocul cu Mureș nu pot să remarc pe cineva anume. În fotbal american nu există remarcați. Ca să înscrie cineva trebuie să muncească toată echipa, iar fiecare jucător să-și facă treaba. Atâta vreme cât unul greșește este greu să marcăm. Sunt foarte mândru de toți jucătorii, mai ales de cei tineri. Pentru ei acesta a fost primul meci cu adevărat greu și sunt mândru. Până la urmă, frumusețea fotbalului american este atunci când câștigi meciurile grele. M-am bucurat că jucătorii au arătat caracter și că le place să joace în astfel de meciuri grele. Sunt foarte bucuros că a venit lumea în număr mare la meci. Noi ne antrenăm, iar produsul final al antrenamentelor sunt meciurile. De aceea ne implicăm ca și terenul să fie marcat frumos, tocmai ca lumea să vină pentru că, acesta este produsul final al nostru. Încercăm să ne bucurăm de partide și să le oferim în același timp oamenilor șansa de-a vedea cu adevărat un spectacol frumos”, a declarat Raul Siladi, fondatorul Reșița Locomotives.
JCS-Ștefan Moraru