REŞIŢA – Zilele trecute, aleşii locali au decis să rezolve şi problema cadastrală legată de suprafaţa de teren din Aleea Roman Nr.1, unde se preconizează construirea unei creşe!
Potrivit unui proiect de hotărâre, au fost alipite două suprafeţe de teren învecinate, terenuri care se află în proprietatea publică a municipiului Reşiţa, astfel că toată documentaţia cadastrală şi planul de amplasament s-au întocmit pentru suprafaţa de 2.688 mp, situaţie în care a fost deschisă o nouă carte funciară. Această unificare de suprafeţe era imperios necesară în vederea realizării investiţiei ce presupune amenajarea, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), a unei noi creşe în cartierul Lunca Bârzavei.
Despre acest nou proiect al administraţiei locale, am mai relatat într-o ediţie trecută, intenţia municipalităţii fiind una lăudabilă, având în vedere faptul că la nivelul municipiului Reşiţa, acum o lună, erau înregistrate peste 80 de cereri în aşteptare pentru locurile din creşe, numărul de solicitări fiind în creştere.
Luna trecută a fost făcut primul pas în ceea ce priveşte amplasamentul acestei unităţi de învăţământ, care va avea 4 grupe de preşcolari cu câte 40 de copii fiecare, potrivit unui proiect tip al Companiei Naţionale de Investiţii. Sunt încurajate mai ales proiectele pentru construcţii noi care să aibă toate dotările, cu condiţia ca beneficiarul, după predarea amplasamentului şi mai apoi după preluarea obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.
JCS-Nicoleta Moraru