Caraş-Severin, Romania

FOROTIC – Asta le spune Alexandru Sporea aleşilor locali şi nu numai, care susţin că „primarul face numai pentru el“, tânărul edil fiind acuzat şi de faptul că ar trimite personal oamenilor notificări de plată pentru diverse taxe ce trebuie achitate! În acest sens, edilul comunei spune că şedinţa Consiliului Local de marţi, 24 august, va avea loc în incinta Şcolii Primare din Comorâşte!

De ce? „Pentru că vreau să inițiez o schimbare si o transparentizare la nivelul Primăriei Forotic, tocmai pentru că nu am niciun interes personal, nu am ce și nu vreau să ascund nimic. Îmi asum tot ceea ce zic şi fac, chiar dacă ceilalți colegi nu au înțeles că împreună suntem în slujba oamenilor, împreună trebuie să identificăm și să rezolvăm problemele.
De exemplu, li se spune cetăţenilor: primarul ți-a trimis notificare de plată. Greşit! Toate plățile au fost înregistrate în sistem, Curtea de Conturi a dispus măsuri de recuperare a sumelor, iar persoana responsabilă este Agentul Fiscal. Toți suntem egali și trebuie să plătim taxe!“, ne-a spus Alexandru Sporea.

Primarul comunei Forotic susţine că îşi doreşte organizarea şedinţelor de consiliu local în afara primăriei, printre cetăţeni, pentru a asculta părerile lor, pentru a afla problemele reale ale comunei. „La Comorâşte, marţi, vreau să vină oamenii în număr cât mai mare. Să ne spună ce probleme au, să vină cu idei pentru a face lucrurile să meargă. Tot în cadrul şedinţei va fi prezent un consultant care lucrează la Strategia de Dezvoltare Locala a comunei Forotic (2021-2027). Şedinţele se vor ţine, pe rând, în celelalte localităţi aparţinătoare comunei Forotic şi toată lumea poate lua cuvântul“, a mai precizat primarul Alexandru Sporea.

JCS-N.C.