Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Toate s-au întâmplat la Bocşa, unde, din nu se ştie ce motiv, un şofer reşiţean a încetinit la semnalul de oprire al poliţistului, accelerând apoi în trombă şi lovind omul legii cu maşina!

Un incident mai puţin obişnuit s-a petrecut în această după-amiază la Bocşa, unde cineva a informat Poliţia Caraș-Severin, prin 112, despre faptul că un poliţist din oraş care dirija traficul ar fi fost lovit de un autoturism Ferrari de culoare roșie, șoferul refuzând să se conformeze semnalului regulamentar de oprire.

Oamenii legii au stabilit că poliţistul cu pricina a încercat să oprească autoturismul în cauză, pentru un control al documentelor. Şoferul a încetinit, dar a accelerat din nou. „Alt coleg aflat în dispozitivul de menținere a ordinii publice a executat trei focuri cu armamentul din dotare, autoturismul fiind oprit după aproximativ 400 de metri de către un alt echipaj de poliție. Polițistul rănit a fost transportat la spital în vederea examinării și acordării asistenței medicale. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 42 de ani din Reșița, care a fost condus la sediul poliției pentru cercetări și dispunerea măsurilor legale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerii măsurilor legale. Totodată, a fost informată unitatea de parchet competentă, pentru a dispune desemnarea unui procuror care să coordoneze ancheta“, transmite Poliţia Caraș-Severin.

JCS-A.M.