REȘIȚA – Echipa antrenată de Dan Alexa a deschis scorul prin Munteanu în minutul 12, Haiduc de la CFR II a egalat în minutul 40, iar Velcotă a înscris în repriza a doua, în minutul 55, golul victoriei pentru Reșița. Mediop, noul atacant din Valea Domanului, nu a evoluat în acest amical, fiind accidentat. În aceeași situație s-a aflat și ex-rapidistul Amir Jorza!
Antrenorul Dan Alexa a făcut o scurtă analiză a echipei sale: „Am întâlnit o echipă foarte rapidă pe contraatac, care ne-a pus probleme în anumite momente. Din păcate, am făcut câteva greșeli individuale și astfel le-am dat șansa să ne egaleze, iar apoi să mai aibă câteva situații de poartă. Ne-au lipsit Jorza, Mediop, pe care i-am menajat pentru acest joc. Urmează alte două meciuri la interval de trei zile. Am jucat cu Sima pe poziție nouă din cauză că Breșneni și Jorza n-au evoluat. A fost un test util pentru că am întâlnit o echipă foarte reactivă. Mă bucur că am luat acest test, am avut posibilitatea să avem un adversar bun, pe un teren bun. A fost primul joc al nostru în Valea Domanului și important a fost că nu s-a accidentat nimeni. Mai avem mult de muncă, mai avem la dispoziție două săptămâni până va începe campionatul și important este să cristalizez un prim 11 cât mai repede. Sâmbătă vom juca cu Lupacul acasă, iar apoi miercurea viitoare vom disputa un amical la Hunedoara”.
„Le mulțumesc celor de la CFR Cluj că au venit până la Reșița pentru acest amical, chiar dacă am întâlnit echipa a doua a acestei formații. Jocul a fost unul bun, este bine că am legat victoriile și asta mă interesează pe mine ca manager de club. Este clar că nu suntem foarte omogeni, dar mai sunt de disputat meciuri amicale, deci avem timp să arătăm foarte bine în prima etapă. Așteptăm să vedem și tragerile la sorți de săptămâna viitoare. Și în Liga 3 sunt echipe bune și se investește foarte mult, cum este de exemplu echipa Corvinul Hunedoara. Sper să-și revină repede jucătorii accidentați. Dan Alexa a avut ocazia să vadă la treabă toți jucătorii și dacă el este mulțumit de lot este foarte bine”, a declarat Cristi Bobar, președintele CSM Reșița.
CSM Reșița: Micu, Fota, Rimovecz, Ion, Bărboianu, Sima, Cristea, Drăghiceanu, Velcotă, Munteanu și Mura. Rezerve: Zimmermann, Iana, Hreniuc, Avram, Pirciu, Abubakar, Stăiculescu și Cristodulo.
Sâmbătă, de la ora 11:00, rosso-nerii vor juca acasă un nou amical, de această dată împotriva Voinței Lupac.
JCS-Ștefan Moraru