CARAŞ-SEVERIN – Potrivit şefului IPJ Caraş-severin, comisarul șef Ciprian Terciu, anul acesta, în judeţ, s-a activat de foarte multe ori Dispoziţia 44, adică „minori în pericol“. În anii trecuţi, respectiva dispoziţie se activa rar, cam o dată pe an!
În 2021, cazurile cu minori dispăruţi au fost foarte multe în Caraş-Severin, plecând de acasă atât copii sub 10 ani, cât şi adolescenţi. Unii au fost găsiţi şi în 30 de minute, însă pentru alţii, cum a fost cazul minorilor de 3, respectiv 5 ani, de la Globu Rău, a fost nevoie de angrenarea a peste 200 de efective ale structurilor MAI (poliţişti, jandarmi, pompieri), inclusiv un elicopter de la Bucureşti. Alţi minori au ameninţat cu sinuciderea, așa cum a făcut-o o fată din Reşiţa care a fost găsită în două ore, după ce a fugit în pădure în urma unor certuri cu părinţii. Mai sunt şi minori care recidivează în dispariţiile de acasă, dar aceştia sunt găsiţi imediat pentru că se ştie unde dispar.
Revenind, primele şapte luni din anul 2021 au fost copleşitoare pentru oamenii legii, în privinţa dispariţiilor însă, aşa cum am spus, cel mai solicitant caz a fost cel al copiilor de la Globu Rău. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie susţine că este nevoie de anumite dotări pentru astfel de cazuri, iar cumpărarea unor drone cu termoviziune, a unor binocluri ce pot fi folosite şi noaptea, este imperios necesară. O astfel de dronă peformantă ca autonomie, viteză, memorie, ar costa 14.000 de lei fără TVA. În acest sens, se solicită ajutorul Consiliului Judeţean. Aparatura, susţine şeful IPJ Caraş-Severin, nu trebuie să stea la poliţie, poate să stea şi la ISU, şi la jandarmi, însă este obligatoriu să fie dată în comodat la una dintre structurile MAI.
Întrebat dacă există posibilitatea legală ca administraţia judeţeană să cumpere dotări pentru structurile MAI, secretarul judeţului, Darian Ciobanu, a precizat: „Inspectoratul Judeţean de Poliţie trebuie să întocmească un necesar. Consiliul Judeţean poate cumpăra doar echipamente noi. Pe baza unei note de fundamentare cu exprimarea exactă a nevoii stringente, Consiliul Judeţean va face un studiu de piaţă în privinţa preţului şi după rectificarea bugetară, pentru că trebuie alocată o sumă pentru achiziţionarea de echipamente, vom vedea ce se poate achiziţiona. În trecut, şi jandarmii au venit cu solicitări similare pentru ATV-uri Polaris, însă cerinţele lor au depăşit posibilităţile noastre de cumpărare, preţul unui asemenea ATV fiind de 15.000 de euro“.
Şi pentru ISU Semenic este nevoie de dotări, achiziţionarea unei saltele pneumatice fiind imperios necesară. Pompierii cărăşeni nu mai au de 11 ani astfel de saltele, ele fiind casate în 2010, din cauza vechimii, fiind fabricate în 1974. Problema a fost prezentată în faţa consilierilor judeţeni de lt.col. George Cozariuc, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“, iar preşedintele Romeo Dunca a spus că se încearcă găsirea a 40 de mii de euro pentru achiziţionarea măcar a unei astfel de saltele penumatice.
În concluzie, poliţiştii, jandarmii şi pompierii cărăşeni au nevoie de dotări, iar pentru unele dintre echipamente vor cere sprijinul Consiliului Judeţean. Raportul de necesităţi va fi înaintat preşedintelui Romeo Dunca, acesta urmând să analizeze posibilitatea finanţării şi oportunitatea.
Poate vă întrebaţi de ce nu îşi poate achiziţiona singur IPJ Caraş-Severin o dronă cu 14.000 de lei. Simplu: nu prea se poate achiziţiona niciun echipament a cărui valoare depăşeşte 2499 de lei. Aşadar, oamenii legii, pe lângă faptul că sunt tot mai puţini din cauza pensionărilor în masă, un alt aspect gândit cu piciorul de legiuitorul român, nu au nici foarte multe dotări. Dar noi, Statul, toată lumea vrem protecţie, ordine, disciplină, linişte. Cu cine şi cu ce?
JCS-Nina Curiţa