MOLDOVA NOUĂ – Vestea bună a fost primită cu entuziasm de turişti, însă a venit la pachet şi cu anumite condiţii pentru cei care vin din ţările cu risc epidemiologic!
După o vară ratată anul trecut din cauza pandemiei, cursele spre Serbia cu bacul Baziaş 4 pe Dunăre, abia inaugurate în 30 decembrie 2019, întrerupte după o foarte scurtă activitate, în primăvara lui 2020, se vor relua începând de astăzi, 29 iulie 2021. Reamintim că vara trecută, bacul a fost tras la mal, mai multe luni angajaţii SC Eoliana, care administrează bacul, neluându-şi salariile. Culmea a fost că punctele de trecere terestră a frontierei erau deschise, nu însă şi cele fluviale. Succesul proiectului transfrontalier a fost pus chiar sub semnul întrebării odată cu intrarea ţării în stare de urgenţă, un proiect derulat prin programul IPA România-Serbia, finanţat cu 2,3 milioane de euro. Asta după ce a fost nevoie de şase ani pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei Moldova Nouă – Golubac. De astă dată, chiar dacă vor reîncepe aceste curse, există nişte condiţii la îmbarcare, care se referă la regulile impuse persoanelor care vin din ţările cu risc epidemiologic.
Operatorul SC Eoliana a făcut această precizare, întrucât au fost foarte mulţi turişti care şi-au exprimat dorinţa de a vizita obiectivele de pe malul sârbesc al Dunării şi au pus întrebări legate de vaccinare sau testul Covid-19. Acest aspect a fost clarificat prin trimitere la Hotărârea Nr. 51 din 26 iulie 2021 a CNSU, modificările survenite referindu-se în special la copii. Astfel, pentru copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, nu este necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. În schimb, pentru copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani este obligatoriu prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau înaintea intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Aşadar, de astăzi, bacul Baziaş 4 va funcţiona după următorul program: din Moldova Nouă orele de plecare sunt 9.00 – ora României (8.00 ora Serbiei) şi 16.30 – ora României (15.30 ora Serbiei); din Usije, Serbia (întoarcerea) orele de plecare sunt 9.15 – ora Serbiei (10.15 ora României) şi 16.45 – ora Serbiei (17.45 ora României).
Evident, şi tarifele s-au modificat: pentru un pasager preţul unui bilet este de 20 de lei, 5 euro, respectiv 500 de dinari; pentru copii şi elevi tariful se înjumătăţeşte; studenţii plătesc 15 lei, 3 euro sau 375 de dinari; pentru o bicicletă – 25 lei, 6 euro sau 625 de dinari; bicicletă cu 2 persoane – 40 lei, 8,5 euro sau 1000 de dinari; o motocicletă – 30 lei, 6,5 euro sau 750 dinari; motocicletă 2 persoane – 45 lei, 10 euro sau 1125 dinari; un autoturism – 60 lei, 12 euro sau 1500 dinari; un autoturism cu rulotă – 120 lei, 25 euro sau 3000 dinari; microbuz (max.9 persoane) – 80 lei, 16 euro sau 2000 dinari; microbuz (max. 19 persoane) – 100 lei, 20 euro sau 2500 dinari.
Pe malul sârbesc al Dunării se pot vizita orașul și cetatea Golubac, Mănăstirea Tumane şi se poate mânca la un restaurant cu specific sârbesc. De asemenea, se poate merge până la Veliko Gradiste pentru tur al oraşului. Informaţii şi rezervări la tel. 0767 448 947.
JCS-Alexandra Gorghiu