CARAŞ-SEVERIN – Bunuri de peste 20.000 de lei au fost ridicate în urma acţiunilor derulate în Caraş-Severin şi în Timiş, la persoane bănuite că făceau afaceri ilegale cu alcool şi ţigări aduse de la sârbi!
Oamenii legii au făcut nouă percheziţii domiciliare şi 20 de percheziţii la autovehiculele folosite de persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi alcool, domiciliate în Caraş-Severin şi Timiş.
„În urma activităților, au fost ridicate 3.020 de țigarete (151 de pachete – n.r.) și 299 de litri de alcool, susceptibili a fi proveniți din contrabandă, 347 de articole pirotehnice deținute ilegal, precum și 2.000 de euro, obținuti din astfel de activități, bunuri estimate la o valoare totală de 20.930 de lei. Din cercetări, a rezultat faptul că în perioada februarie-iulie 2021, şase persoane cu vârste cuprinse între 38 și 76 de ani, din Caraș-Severin și Timiș, ar fi transportat, depozitat și comercializat țigări și alcool, provenite din Republica Serbia, sustrăgându-se de la plata accizelor și taxelor vamale, cauzând, astfel, un prejudiciu la bugetul consolidat al statului de aproximativ 80.804 lei. Față de cinci dintre persoanele bănuite, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile“, informează Poliţia Caraș-Severin.
JCS-A.M.