Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Proiectul expoziţional dedicat aniversării Reşiţei industriale a continuat cu o expoziţie cu piese din colecţia personală a lui Bogdan Andrei Mihele!

Reşiţenii dornici să redescopere crâmpeie din activitatea industrială, dar şi alte repere legate de Reşiţa de altădată, au avut ocazia să vizioneze zilele trecute expoziţia realizată în curtea Bibiliotecii Germane „Alexander Tietz“. Evenimentul a fost organizat special în data de 3, aşa cum a precizat Erwin Iosef Ţigla: „Uniți în sărbătoarea ce va veni în curând, ne-am propus luna trecută, începând cu 3 mai, un nou proiect, de data aceasta expozițional: în fiecare zi de 3 a lunilor mai – octombrie, să se organizeze câte o expoziție care să ilustreze trecutul sau prezentul acestui loc minunat prin oamenii și faptele lor, prin energia lor creatoare, dar nu în ultimul rând și prin ceea ce ne-a oferit Bunul Dumnezeu: natura, mediul înconjurător. Prima expoziție a fost deschisă în 3 mai, iar reșițenii au putut vizita o expoziție dedicată unor momente importante din viața Cetății de Foc, din anul în care se sărbătoreau 200 de ani de industrie la Reșița, în 1971. Curatorul primei expoziții a fost coordonatorul Muzeului Cineastului Amator, Andrei Florin Bălbărău. Cea de-a doua expoziție, din 3 iunie, l-a avut curator pe Bogdan Andrei Mihele, un mare iubitor al istoriei plaiurilor industriale reșițene, care a prezentat exponate din colecţia personală“.

Obiecte şi documente moştenite în familie

În speranţa că mai sunt reşiţeni dornici să vizioneze expoziţia, Bogdan Andrei Mihele şi-a prezentat colecţia de obiecte şi documente, precizând că acestea vor mai putea fi văzute la Muzeul Banatului Montan, în 12 iunie, când va fi organizată «Noaptea Muzeelor»: „Am expus cărți poștale din perioada anilor 1897 – 1946, fotografii interbelice, două monografii reprezentative pentru Reşiţa scrise de prof. Gheorghe Molin și ing. Ion Păsărică, cărţi cu subiect industrial, acţiuni, cărţi poştale, ziare («Reşiţa» – ediţia de Crăciun, din 25 decembrie 1939), diapozitive, care deja sunt scanate la Muzeul Cineastului Amator şi postate pe pagina de Facebook a muzeului şi «Reşiţa de neuitat». De asemenea, am expus plachete de la locomotive cu aburi fabricate la Reşiţa, medalii şi plachete aniversare care s-au dat la 200 de ani. Aşa este, de pildă cea de la bunicul meu, care a fost maistru principal la Bluming, care s-a moştenit din generaţie în generaţie în familie. El a lucrat 40 de ani la Bluming, până în 1989, dar nu a mai prins pensia, a murit cu o lună înainte de pensionare, fiindcă au fost condiţii grele de muncă. Expoziţia mai poate fi văzută când va fi «Noaptea Muzeelor», la Muzeul Banatului Montan şi, sperăm, pentru lunile viitoare, până în octombrie, şi la palatul directorial al TMK“.

Bogdan Andrei Mihele, care este preşedintele Asociaţiei Generale a Romanilor Uniţi – AGRU Reşiţa, ne-a dezvăluit că este pasionat de istorie şi de istoria Reşiţei industriale, dar e un „tânăr colecţionar“, fiindcă doar de 1 an şi jumătate a început să adune multe din obiectele expuse, în afară de cele moştenite. El a mai spus că ar fi păcat ca ceilalţi colecţionari care deţin mai multe obiecte, şi mai valoroase, să nu împărtăşească şi ei bucuria de a descoperi prin ele istoria Reşiţei. De aceea, el a lansat invitaţia de a le face publice prin evenimente similare celei din curtea Bibliotecii Germane.

Organizatorii noului proiect expoziţional „Reşiţa – 250“ sunt Centrul Universitar din Reșița al UBB, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“ Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, revista „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație“, Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană“ Reșița, Muzeul Cineastului Amator din Reșița și Filiala Caraș-Severin „Ștefan Naciu“ a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

JCS-Alexandra Gorghiu