REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a câștigat miercuri, 26 mai, cu scorul de 6-2, partida cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare. În urma acestui rezultat formația pregătită de Daniel Amariei s-a salvat de la retrogradare, fiind pe locul 4 în în play-out și la 6 puncte în fața echipei Carmen București, cea care va juca barajul pentru menținerea în Liga 1!
Pentru fotbalistele de la Reșița au înscris în această partidă Andreea Dumitru (minutul 11), Coni Ion (minutele 29 și 90+3), Elena Ruvilă (minutul 70) și Margarita Panova (minutele 71 și 78), iar de partea cealaltă Dariana Indrei a reușit o dublă în minutele 55 și 73. Din play-out-ul Ligii 1 a mai rămas de disputat o etapă.
„Din păcate, nu ne-au reuşit chiar toate fazele, s-a văzut oboseala de la ultimul meci disputat la Carmen Bucureşti. Mi-era frică să nu facem cumva vreo prostie în jocul acesta. L-am pregătit cât am putut de bine, dar, din păcate, oboseala şi-a spus cuvântul şi nu am putut să fructificăm chiar toate fazele şi să jucăm ce ne-am fi dorit. Dar victoria este una foarte mare, am fost uniţi ca echipă când ne-a fost cel mai greu. Cred că doar noi am crezut că o putem scoate la capăt, şi uitaţi că acum avem motive de bucurie. Sperăm că la anul să nu repetăm această problemă şi să avem alte motive de bucurie: să ne bucurăm de un play-off, de o situare mai bună în clasament, şi nu doar de evitarea retrogradării. Acum ne pregătim să ne retestăm, iar vineri vom pleca la Bucureşti, pentru ultima etapă. Promitem că o vom trata cu maximă seriozitate, ca toate meciurile de până acum”, a declarat antrenorul Daniel Amariei.
Banat Girls: Panova, Stoianov, Lazăr, Ruvilă, Delia Dan, Dumitru, Cauni, Burdan, D. Muntean, Coni Ion și Roksa. Rezerve: Gînju, P. Muntean, Pauțu, Rusu și Rotaru.
În ultima etapă din campionat, fotbalistele reșițene vor juca pe 30 mai, în deplasare, cu AFC Fair Play București.
JCS-Ștefan Moraru