REȘIȚA – Din cauza pandemiei, toate competițiile locale din sezonul 2019-2020 au fost înghețate, păstrându-se clasamentele competițiilor din momentul întreruperilor!
„Având în vedere faptul că din martie 2020 și până în prezent nu s-a mai desfășurat nicio competiție oficială sub egida Federației de Minifotbal din România, minifotbalul dă start primului turneu oficial de anul acesta, sub o altă formă de desfășurare față de care am fost obișnuiți, și anume Supercupa României, care va avea loc la Oradea, în perioada 4-6 iunie. Supercupa va alinia la start primele 48 de echipe din campionatele locale din țară, printre care și reprezentanta județului Caraș-Severin, echipa Camera de Comerț Reșița, clasată pe primul loc în momentul înghețării campionatului, fiind declarată oficial campioana județului Caraș-Severin. Doresc pe această cale să transmit echipei Camera de Comerț Reșița mult succces, fiind o echipă cu tradiție în minifotbalul carășean. Aceasta este și prima campioană a județului nostru la desfășurarea primei ediții de minifotbal”,a declarat Adrian Caracoancea, președintele Asociației Județene de Minifotbal Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru